Brăila, centru de instruire a arbitrilor şi observatorilor din Liga a III-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, centru de instruire a arbitrilor şi observatorilor din Liga a III-a

Oraşul Brăila a fost din nou ales de FRF pentru una dintre acţiunile de mare amploare pe care forul de la Bucureşti le derulează de obicei înaintea începerii unui sezon competiţional.
Au fost stabilite patru centre de instruire şi testare a arbitrilor şi observatorilor din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, iar printre ele se află şi oraşul nostru, deoarece în ultima vreme atât Asociaţia Judeţeană de Fotbal cât şi Comisia Judeţeană de Arbitri au avut rezultate notabile, find considerate unele dintre cele mai puternice din ţară în acest moment.
Celelalte trei centre sunt Bucureşti, Turnu Severin şi Mediaş.
La instruirea organizată de AJF Brăila vor fi prezenţi în jur de 100 de arbitri şi observatori din 14 judeţe, dar şi nume sonore din cadrul Comisiei Centrale de Arbitri precum Nicolae Rainea, Constantin Ştefan, Costin Toma, Vasile Curt, Laurenţiu Vărgatu.
Printre temele care vor fi dezbătute astăzi se numără cea referitoare la implementarea noilor norme privind poziţionarea cât mai corectă a arbitrilor în timpul fazelor de joc, se va vorbi despre normele UEFA privind sancţiunile disciplinare, dar şi despre poziţionarea şi semnalizările arbitrilor asistenţi, iar la finalul acţiunii va avea loc o testare teoretică.
"Eu o consider ca pe o nouă realizare a AJF Brăila şi se datorează cotei pe care această asociaţie o are la nivel naţional. Noi am organizat până acum multe acţiuni importante pe care am avut onoarea să le derulăm la Brăila şi sper să ţinem în continuare steagul sus. Este şi imaginea oraşului nostru în joc, iar eu sper că în curând nu numai AJF-ul sau Comisia de arbitri să fie apreciate în ţară, ci şi fotbalul de pe plan local", a declarat Laurenţiu Vărgatu, preşedintele AJF.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro