Brăila, codaşă la accesarea subvenţiilor pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila, codaşă la accesarea subvenţiilor pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor

Doar două companii locale s-au încumetat până acum să acceseze programul guvernamental privind subvenţionarea locurilor de muncă ale absolvenţilor din promoţia 2014. Statistica îngrijorătoare a fost prezentată ieri, de către Florin Nicolae Jianu, ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, prezent la Brăila într-o vizită de lucru. Oficialul a atras atenţia că întreprinzătorii brăileni nu utilizează toate instrumentele pe care le oferă Guvernul pentru încurajarea mediului de afaceri în general şi a sectorului IMM în special. Jianu a explicat că, din datele pe care le are la dispoziţie, la nivelul regiunii de dezvoltare din care facem parte, sunt subvenţionate circa 200 de locuri de muncă în cadrul acestui program guvernamental, dintre care doar 10 din judeţul nostru. "Vă încurajez să accesaţi acest program. La nivel naţional avem circa 2.000 de locuri de muncă susţinute prin acest instrument, iar din Brăila avem doar două companii pentru un număr de 10 locuri de muncă. Este o oportunitate pentru mediul de afaceri şi ar trebui utilizată", a explicat, ieri, Jianu în cadrul conferinţei susţinută în Aula Facultăţii de Inginerie Brăila.
Acţiunea s-a încadrat într-un program mai amplu al oficialului în judeţul nostru, acesta programându-şi joi, 30 octombrie, o întâlnire cu mediul de afaceri din Ianca şi Făurei, participarea la lansarea proiectului "Edu C.A.T - Calitate, Asistenţă, Training în Educaţie", cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 şi, în final, o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din municipiu (membrii Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila), eveniment la care au participat şi oficialităţi şi parlamentari locali precum şi studenţi ai Facultăţii de Inginerie şi Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice din cadrul Universităţii "Constantin Brâncoveanu".
Reamintim că întreprinderile mici şi mijlocii şi microîntreprinderile pot accesa subvenţii dacă vor angaja tineri absolvenţi din promoţia 2014, în cadrul unei scheme de minimis, lansată în vara acestui an de Ministerul Fondurilor Europene (MFE). Subvenţia acoperă plata unui salariu net de 900 de lei pentru absolvenţii de studii medii, respectiv de 1.300 de lei pentru absolvenţii de studii superioare, pe o perioadă de minimum 6 luni şi de maximum 12 luni. Angajatorii care vor beneficia de aceste subvenţii vor fi obligaţi să menţină posturile nou create o perioadă cel puţin egală cu cea pentru care au încasat subvenţia. Schema de ajutor de minimis urmează să se aplice până la 31 martie 2015 în limita fondurilor alocate, iar numărul estimat de beneficiari ai acestui ajutor este de 1.000 întreprinderi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro