Brăila a terminat inventarierea terenurilor pe fond funciar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila a terminat inventarierea terenurilor pe fond funciar

Un pas mai aproape de reconstituirea dreptului de proprietate a miilor de brăileni care îşi cer înapoi terenurile naţionalizate în fostul regim: autorităţile locale au încheiat procedura inventarierii terenurilor de pe raza tuturor comunelor şi oraşelor din judeţ, aşa cum prevede Legea 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de retrocedare. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, prezent, joi, 13 noiembrie, în Brăila, la o dezbatere pe tema restituirilor, organizată de Prefectura Brăila. "Din ce ştiu, judeţul Satu Mare a fost primul care a terminat cu inventarierea pe fondul funciar, iar Brăila este al doilea judeţ care a finalizat procedura. Din păcate, avem multe judeţe - şi nu este cazul să fac acum nominalizări - unde procedura cu inventarierea nu a ajuns nici măcar la jumătate. Asta ridică semne de întrebare în cazul primarilor comunelor sau oraşelor cu astfel de probleme. Revenind, apreciez efortul local privind realizarea în timp a inventarierii", a spus oficialul, adăugând că deocamdată centralizarea datelor privind rezultatul inventarierii în cazul judeţului nostru nu este gata. "Procedural, datele se strâng la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care face centralizarea, iar datele ne vor fi transmise pentru a merge mai departe cu restituirile", a mai spus Băeşu, adăugând că titularii de dosare care au ajuns la ANRP au posibilitatea de a afla care este stadiul de soluţionare accesând pagina web a instituţiei.
De precizat că, la acest moment, în judeţul nostru există 8.089 dosare privind solicitări de reconstituire a dreptului de proprietate, din care 3.402 au fost trimise spre soluţionare la ANRP, în timp ce alte 4.608 dosare sunt încă la comisiile locale, iar 79 au fost invalidate.
Reamintim că, potrivit Legii 165/2013, autorităţile au avut sarcina să constituie o comisie locală de inventariere a terenurilor, care să stabilească ce terenuri au mai rămas disponibile pentru a satisface solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate rămase nesoluţionate. Comisia respectivă trebuie să transmită situaţiile Prefecturii şi, mai departe, Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care le verifică din punct de vedere tehnic. Potrivit procedurilor, în perioada inventarierii au fost suspendate orice alte activităţi de emitere a titlurilor de proprietate, punere în posesie sau de modificare şi corectare a titlurilor. După ce documentaţiile întocmite în urma inventarierii cerute de Legea 165/2013 vor avea toate avizele, comisiile locale alături de Comisia Judeţeană de Fond Funciar îşi vor putea relua activitatea normală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro