BRĂILA. Ultima seară în care mai puteţi vedea „Super Luna” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

BRĂILA. Ultima seară în care mai puteţi vedea „Super Luna”

Deși mai puțin rar decât eclipsele, fenomenul astronomic numit „Super Lună" este extrem de spectaculos și a putut fi observat în multe colțuri ale lumii sâmbătă, 12 iulie. Luna este mai luminoasă și pare mai mare decât de obicei, ea aflându-se la cea mai mică distanță de Pământ. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Terra s-a aflat la „doar" 358.257 km, față de 384.400 km de obicei, de satelitul său natural. Rezultatul a fost că Luna a părut cu 14% mai mare și cu 30% mai luminoasă decât în mod obișnuit.

În acest sfârşit de săptămână a fost Lună plină, dar dacă aţi pierdut spectacolul îl puteţi vedea într-o ultimă reluare luni seară. Chiar dacă astrul nopţii intră în faza ultimului pătrar, discul selenar va fi vizibil aproape întreg (mai precis, 96 la sută din el, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului București), începând cu ora 22.10, când va răsări (conform datelor aceluiaşi observator).

Dacă pierdeţi şi această ocazie, mai aveţi totuşi două şanse anul acesta să prindeţi „Super Luna"- bineînţeles, dacă cerul nu va fi acoperit de nori: pe 10 august și pe 9 septembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro