Cei trei autori ai jafului de la bijuterie şi-au primit sentinţa la aproape un an de la comiterea faptei, fiind condamnaţi la câte 7 ani de închisoare pentru tâlhărie şi plata a 1,14 miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea aurului furat de la casa de amanet. Faptă a fost comisă în după-amiaza zilei de 26 aprilie 2007, Ionuţ Radu, Cristian Frunză şi Nicuşor Marian Văduva fiind trimişi în judecată după două luni de audieri şi investigaţii. Anchetatorii au mai avut în vizor alţi şase inşi, incluşi încă de la început în cercul de suspecţi, însă aceştia au fost oficial scoşi de sub urmărire penală. Cu ajutorul martorilor, oamenii legii au reuşit să refacă filmul atacului din ziua de 26 aprilie 2007, când trei indivizi înarmaţi cu un pistol, o bâtă şi un cuţit au pătruns în forţă în bijuteria de pe B-dul Dorobanţilor, unitate unde se afla şi o casă de amanet/schimb valutar. Atacatorii i-au cerut vânzătoarei banii, însă aceasta a refuzat, declanşând totodată sistemul de alarmă acustic. Atunci, unul dintre agresori a spart cu o piatră geamul vitrinei şi a sustras mai bine de un kilogram de bijuterii din aur. După ce-au încărcat "prada" într-o geantă, bandiţii au fugit în scara unui bloc din apropiere, după care au urcat într-un autoturism şi s-au făcut nevăzuţi.
