Brăilean căutat pentru o fraudă de milioane de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean căutat pentru o fraudă de milioane de euro

După ce a prejudiciat statul român cu peste 100 de miliarde de lei, fiind condamnat la 5 ani de închisoare, autorul celei mai mari fraude comise la Brăila a reuşit să se facă nevăzut înainte de a fi săltat de oamenii legii. Ştefan Ilie, de 51 de ani, patronul SC "Sieg Impex" SRL Brăila, a adus un prejudiciu de peste 100 de miliarde de lei vechi (aproximativ 2,5 milioane de euro) statului român. Potrivit anchetatorilor, Ilie a desfăşurat activităţi comerciale cu cereale, în principal achiziţii de cereale, care-i ofereau posibilitatea (legală) de recuperare a taxei pe valoarea adăugată (TVA). Profitând de acest fapt, în perioada ianuarie - iunie 2005 - pentru a majora valoarea TVA deductibil -, "inculpatul a evidenţiat în contabilitatea firmei operaţiuni fictive, creând un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă de 101.315.950.000 de lei". Individul a fost anchetat în libertate şi trimis în judecată de către DNA pentru evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În aprilie 2008, evazionistul a fost condamnat, de către prima instanţă, la 5 ani de închisoare, cu executare, sentinţa fiind atacată de către inculpat, cu apel către Tribunalul Brăila şi recurs înaintat Curţii de Apel Galaţi, însă fără succes. În mai 2009, pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare. Cum poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu, Ştefan Ilie a fost dat în urmãrire la nivel naţional şi internaţional. Cine poate da relaţii despre acesta este rugat să anunţe cea mai apropiată secţie de Poliţie sau să sune la 112.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro