Brăilean de 40 de ani, dispărut fără urmă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean de 40 de ani, dispărut fără urmă

Poliţiştii caută un brăilean în vârstă de 40 de ani, dispărut de acasă chiar în ziua de "Sfânta Maria". În ziua respectivă, el a mers pe Faleza Dunării, însă nu a revenit la domiciliu.
În dimineaţa zilei de 19 august, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a prezentat o femeie, care a sesizat că fratele concubinului ei, Alexandru Tunsoiu (40 de ani), a plecat de acasă şi nu a mai revenit. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în ziua de 15 august, în jurul orei 18.00, bărbatul a plecat în mod voluntar de acasă pentru a se plimba pe Faleza Dunării. El era însoţit de cei doi copii minori ai reclamantei, care, în jurul orei 20.30, au revenit singuri la domiciliu, afirmând că cel în cauză a dorit să mai rămână în oraş. De atunci însă, acesta nu a mai ajuns la domiciliu. Bărbatul dispărut are înălţime 175 cm, constituţie slabă, faţă ovală, păr şaten cu început de calviţie, ochi căprui, sprâncene arcuite. Ca semne particulare, el prezintă pe gamba piciorului stâng un tatuaj reprezentând un chip de femeie, pe labele picioarelor are câte un tatuaj în formă de ochi, pe umărul stâng mai multe înscrisuri, iar la mâna dreaptă are amputat degetul inelar. La data dispariţiei purta pantaloni scurţi de culoare gri şi tricou verde. Alexandru Tunsoiu este cunoscut cu afecţiuni medicale cronice şi are asupra lui actul de identitate. "În continuare, poliţiştii Biroului Urmăriri desfăşoară activităţi de căutare şi depistare a acestuia. Cine poate da relaţii despre locul în care se află bărbatul dispărut este rugat să apeleze, gratuit, numărul pentru urgenţe 112", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro