Brăileanul Rareş Voicu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăileanul Rareş Voicu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor

• liderul elevilor brăileni a fost reales recent în această funcţie

 

Recent, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) a avut loc deschiderea oficială a celei de-a XXIX-a Adunări generale a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), structura reprezentativă, la nivel naţional, a elevilor din România. Cu ocazia acestei adunări, la care au participat reprezentanţi ai elevilor din întreaga ţară, au avut loc şi alegeri pentru structurile de conducere ale Consiliului. Printre cei aleşi în aceste structuri se numără şi Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Judeţan al Elevilor (CJE) Brăila, care îşi continuă mandatul de vicepreşedinte început în aprilie 2019.

Rareş ne-a declarat că unul dintre obiectivele lui în acest mandat este implicarea în reducerea abandonului şcolar.

“Încă din luna aprilie, când am candidat, mi-am propus să îmbunătăţesc, din toate punctele de vedere, comunicarea internă în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor, pentru a ne asigura că actul de reprezentare al beneficiarilor primari ai educaţiei este cu adevărat eficient. De asemenea, un aspect asupra căruia îmi doresc să mă aplec în timpul mandatului meu este reducerea abandonului şcolar, deoarece consider că un sistem educaţional sănătos facilitează parcursul academic al elevilor de la început şi până la bun sfârşit”, ne-a spus vicepreşedintele CNE.

Reamintim că Rareş Voicu este elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, de doi ani este liderul elevilor brăileni şi a fost ambasador junior al României la Uniunea Europeană în timpul Preşedinţiei României la Consiliul UE. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro