Brăilence premiate la Festivalul «Glasul speranţelor» de la Techirghiol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilence premiate la Festivalul «Glasul speranţelor» de la Techirghiol

În urmă cu câteva zile elevele profesoarei Liliana Toader, care fac parte din grupul "Steluţe dunărene" pe care-l coordonează, au reuşit să mai adjudece două premii importante. Ana-Maria Voicu a obţinut premiul I, iar Ramona Dudu premiul special al juriului la Festivalul "Glasul speranţelor" de la Techirghiol. La competiţie a mai participat şi Biyikolu Ioan Baran, dar el nu a reuşit să se impună în faţa juriului. Concurenţa a fost foarte puternică, toţi copiii au interpretat foarte bine, copiii au fost nevoiţi să scoată "la bătaie" toate armele, dar, aşa este, uneori nu câştigăm toţi, a punctat profesoara Toader. Din juriu au făcut parte: compozitorul Dan Dimitriu, Nicolae Caragea, textiera Carmen Aldea Vlad, iar preşedinte a fost compozitorul Viorel Gavrilă. "Am avut emoţii foarte mari, mai ales că am interpretat o piesă a preşedintelui juriului. Am reuşit să cânt bine şi vreau să continui, să mă pregătesc, pentru că îmi doresc o carieră în muzica uşoară. Am început de12 ani, când m-a adus la «Steluţe dunărene» bunica mea pentru că m-a văzut cântând la grădiniţă", a povestit Ana-Maria Voicu.
Preşedintele juriului, compozitorul Viorel Gavrilă a mărturisit că a fost surprins foarte plăcut de tânăra brăileancă Ana-Maria Voicu care a reuşit să aibă o prestaţie foarte bună. "Consider că are o voce de mare viitor. Are o atitudine de cântăreaţă profesionistă, şi cu ajutorul profesoarei ei, Liliana Toader, va reuşi să-şi însuşească paşii următori: tehnica vocală şi experienţa scenică. Este foarte important că are aitudine şi transmite mesajul cântecului. Am remarcat şi la melodia compusă de mine pe care a interpretat-o că s-a transpus în pielea personajului şi a reuşit să transmită mesajul şi cred că vom mai colabora pe viitor", a declarat preşedintele juriului, Viorel Gavrilă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro