Brăilencele au eliminat-o din Cupă pe finalista de anul trecut | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilencele au eliminat-o din Cupă pe finalista de anul trecut

Meciul nu a fost unul spectaculos. Fiind un joc de calificare într-o singură manşă, ambele formaţii au evoluat prudent. S-au făcut şi multe greşeli neforţate de o parte şi de alta, au mai fost şi câteva erori de arbitraj, astfel că cei aproximativ 1000 de spectatori au văzut puţine goluri, dar în final au avut satisfacţia că favoritele lor au eliminat-o din Cupă pe finalista de anul trecut. Moldovan (min. 2) a fructificat o aruncare de la 7 metri şi a adus-o pe HC Dunărea în avantaj însă un minut mai târziu Iuganu a restabilit egalitatea tot după o lovitură de penalitate. Ambele formaţii au avut pe rând avantaj de un gol însă în minutul 17 scorul era egal, 5-5. Până la finalul primei reprize, cu toate că la un moment dat Romanul a avut două jucătoare eliminate, fiecare combatantă a înscris doar de câte trei ori. A fost 8-8 la pauză dar putea fi 9-8 pentru echipa gazdă, însă mingea trimisă de Perianu, la o aruncare de la 9 metri cu zid, a lovit bara transversală. Echilibrul s-a menţinut până în minutul 39, moment în care tabela a consemnat din nou egalitatea, 11-11. HC Dunărea s-a desprins pentru prima dată în acest meci la două goluri în minutul 46, 13-11, după o aruncare de la 7 metri Moldovan a dus scorul la 14-11 iar cu şase minute înainte de finalul timpului regulamentar, Czeczi a marcat pentru 15-11 şi partida era jucată.
HC Dunărea a câştigat cu 16-13, o victorie importantă la care şi-a adus aportul în mod decisiv şi portarul Gabriela Dobre care a avut 15 intervenţii salutare pentru echipa sa şi acum aşteaptă să-şi afle adversara din sferturile de finală a Cupei României.
"O victorie importantă şi meritată în acelaşi timp. Am fost asiguraţi că echipa de handbal va beneficia în continuare de sprijin financiar din partea Primăriei şi a Consiliului Judeţean şi vreau să mulţumesc şi pe această cale primarului Aurel Simionescu şi preşedintelui interimar al CJ, Viorel Mortu", a declarat Ştefan Gheorghe, directorul executiv al HC Dunărea.

Pentru HC Dunărea au marcat, Perianu 5 goluri, Horjea 4, Czeczi 3, Moldovan 3, Gheorghe 1, iar pentru HCM Roman au înscris Iuganu 5 goluri, Băbeanu 2, Chitacu 2, Mihalschi 1, Horobeţ 1, Toscovic 1, Stoleru 1.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro