Brăilencele au jucat 45 de minute de la egal la egal cu echipa campioană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilencele au jucat 45 de minute de la egal la egal cu echipa campioană

Luni au jucat pe teren propriu restanţa cu CSM Cetate Devatrans, marţi au călătorit cu autocarul până la Râmnicu Vâlcea şi, cu toate acestea, handbalistele brăilence au jucat de la egal la egal miercuri după-amiază cu formaţia campioană Oltchim.
Aflate într-o zi foarte bună, portarul Gabriela Dobre şi Alina Horjea au fost jucătoarele care au tras echipa brăileană după ele şi HC Dunărea a avut un start foarte bun de partidă.
Lobach a egalat la 1-1, Horjea a marcat pentru 2-2 şi 3-3, iar Eşanu a adus pentru prima dată formaţia de la Dunăre în avantaj, 4-3, pentru ca, la atacul următor, Yushchenko să ducă scorul la 5-3 pentru brăilence.
Oltchim a reuşit să egaleze în minutul 14, era 9-9, au urmat câteva minute echilibrate şi o desprindere a gazdelor la trei lungimi, 17-14 în minutul 23.
Profesorul Ioan Băban a cerut timp de odihnă şi HC Dunărea a reuşit o serie de cinci goluri consecutive în urma cărora a preluat conducerea.
Cu toate că arbitrii le-au făcut mai multe cadouri gazdelor, printre care şi o aruncare de la 7 metri, cu o Alina Horjea autoare a 9 goluri, brăilencele au fost cele care conduceau după primele 30 de minute la un gol.

Câştigătoarea s-a stabilit în ultimul sfert de oră

Radu Voina a schimbat cinci jucătoare la pauză, dar nici această soluţie nu a dat imediat randamentul aşteptat. Jocul a rămas la fel de echilibrat încă un sfert de oră.
Treptat, intervenţiile foarte bune ale Talidei Tolnai, cât şi reuşitele Patriciei Vizitiu, Adei Nechita şi ale Valentinei Ardean Elisei au făcut ca Oltchim să se impună la nouă goluri diferenţă în faţa echipei HC Dunărea, la care, pe finalul meciului, au mai evoluat portarul Elena Voicu şi Ana Maria Dragut, două jucătoare care nu au valoarea acestui eşalon şi care nu reprezintă deocamdată soluţii pentru antrenorii brăileni.
Pentru HC Dunărea au înscris Horjea 11, Lobach 7, Crăciun 3, Eşanu 3, Yushchenko 1, Goran 1, Dragut 1, iar de la Oltchim principalele marcatoare au fost Curea şi Chirilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro