Mergi la conţinutul principal

Brăilencele, victorioase în derby-ul etapei a 19-a

În jur de 800 de spectatori, dintre care 250 au fost brăileni, au umplut până la refuz sala "Siderurgistul" la cel de-al doilea episod din "El clasico" de la Dunăre din acest sezon, iar tradiţia s-a respectat, HC Dunărea a câştigat, şi nu oricum, ci într-o manieră categorică.
Startul ofensivei a fost dat de Liliana Crăciun, care a executat-o pe Bobeică, şi Dunărea pornea cu dreptul în derby-ul etapei. Elevele profesorilor Ioan Băban şi Cristian Preda şi-au păstrat un avantaj minim până în minutul 11, moment al partidei în care tabela a consemnat egalitatea, pentru că Alina Horjea, cu o triplă, şi Anastasia Lobach au distanţat la patru lungimi formaţia brăileană de adversara sa.
HC Dunărea s-a apărat foarte bine, iar în faza de atac brăilencele nu le-au cruţat pe adversarele lor, astfel că decalajul dintre cele două combatante s-a mărit la 9 goluri în favoarea formaţiei vizitatoare.
Oţelul a mai punctat o dată până la pauză şi a încercat să se apropie de adversara sa la începutul părţii secunde, dar nu a reuşit.
Cu toate că HC Dunărea a evoluat câteva minute în inferioritate numerică, gălăţencele nu au reuşit să întoarcă rezultatul în favoarea lor.
Evoluând cu o mare ambiţie şi determinare, HC Dunărea şi-a refăcut decalajul de nouă puncte şi, cu toate că, pe fondul unei relaxări a oaspetelor, gălăţencele au reuşit o serie de cinci goluri, trupa lui Ioan Băban, mult mai bine organizată la toate capitolele, a câştigat la scor, 27-22, şi derby-ul din sala "Siderurgistul".
La acest succes şi-a adus din nou aportul portarul Gabriela Dobre, care a avut 17 intervenţii foarte bune pe parcursul întâlnirii.
Pentru HC Dunărea au marcat Alina Horjea 8, Anastasia Yushcenko 5, Anastasia Lobach 5, Adina Brot 3, Liliana Crăciun 3, Loredana Iancu 2, Ana Maria Dragut 1, iar pentru Oţelul, Manuela Manda 9, Roxana Bodârlau 5, Diana Drutu 3, Nicoleta Tudor 3, Cătălina Cioaric 2.
Declaraţii după meci:
"Am făcut un meci foarte bun, am dominat din primul şi până în ultimul minut de joc, iar meritul pentru acest succes este al jucătoarelor. A fost o atmosferă extraordinară şi vreau să felicit ambele galerii pentru modul în care şi-au încurajat favoritele", a declarat Ioan Băban.
"La acest meci, atât s-a putut. Acesta este lotul, aceasta este echipa, dar cred că se putea mai mult dacă jucătoarele respectau ce le-am cerut în singurul antrenament făcut pentru acest joc. Dacă eram cu un lot complet, poate alta era situaţia", a spus la rândul său Alexandrina Soare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro