Brăilenii au şansa de a urca pe podium | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii au şansa de a urca pe podium

Brăilenii pleacă astăzi la ora 13.00, spre Snagov, cu dorinţa de a obţine a doua victorie din retur şi, ţinând cont de faptul că FC Snagov şi-a remaniat lotul, iar pentru sezonul de primăvară mizează doar pe jucători foarte tineri, elevii lui Viorel Ion pornesc cu prima şansă.
Înaintea disputei directe, cu 24 de puncte, FC Snagov se află pe locul al 5-lea, iar CF Brăila pe al 4-lea, la egalitate de puncte, 26, cu formaţia de pe treapta a treia a podiumului, Delta Tulcea.
Gruparea brăileană poate face rocadă în clasament cu Delta Tulcea, condiţia fiind ca elevii lui Viorel Ion să obţină toate punctele puse în joc, iar tulcenii să piardă la CSMS Iaşi.
În tur, CF Brăila a câştigat cu 4-0 pe Municipal, după reuşitele lui Călin, Bosoi, Otvoş şi Pălimaru.
Partida dintre FC Snagov şi CF Brăila se dispută sâmbătă, de la ora 13.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro