Brăilenii vor avea contoare inteligente la reţeaua de apă, dar ceva mai târziu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii vor avea contoare inteligente la reţeaua de apă, dar ceva mai târziu

• achiziţionarea noului tip de contoare pentru consumatorii casnici a fost amânată cu 60 de zile • conducerea CUP “Dunărea” precizează că licitaţia, care ar fi trebuit organizată pe 6 februarie, a fost reprogramată pentru 6 aprilie, din cauza unor chestiuni birocratice ridicate de reprezentanţii BERD, banca ce va asigura finanţarea proiectului, în valoare de 3,1 milioane de euro • “Chiar şi aşa, vom face tot posibilul să montăm aceste contoare, în toate cartierele de case, până la sfârşitul anului curent”, dă asigurări directorul Silviu Mangiurea

 

Deşi ar fi trebuit să rezolve până în prezent problema achiziţionării celor 29.000 de contoare inteligente pe care intenţionează să le monteze la absolut toţi consumatorii casnici din cartierele de case brăilene, Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” s-a văzut nevoită să amâne procedura cu două luni. Pe 6 februarie ar fi trebuit să aibă loc licitaţia pentru desemnarea firmei care va livra contoarele respective. Aceasta nu s-a mai ţinut, însă, fiind amânată cu 60 de zile. Prin urmare, licitaţia va fi organizată pe 6 aprilie. Chiar şi aşa, directorul CUP “Dunărea”, Silviu Mangiurea, dă asigurări că operaţiunile de montare a contoarelor inteligente nu vor fi întârziate foarte mult şi că au toate şansele să fie finalizate în tot oraşul până la finele anului curent.

“Am fost nevoiţi să amânăm licitaţia, deoarece Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cea care asigură finanţarea pentru acest proiect, a cerut completarea dosarului cu anumite documente. Printre altele, s-a solicitat un aviz din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Dunărea» Brăila. Urmează ca ADI «Dunărea» să emită avizul respectiv”, ne-a explicat directorul Mangiurea.

După cum v-am mai informat, la finele anului trecut, CUP “Dunărea” Brăila a obţinut acceptul de principiu din partea BERD pentru a cheltui pe achiziţionarea celor 29.000 de contoare inteligente cei 3,1 milioane de euro economisiţi la un credit luat în 2011. Creditul respectiv, în valoare de 8,8 milioane de euro, fusese luat în vederea modernizării unei staţii de epurare de la Făurei şi a unei staţii de tratare a apei, de la Gropeni. Operaţiunile de modernizare a celor două obiective au costat până la urmă doar 5,7 milioane de euro, astfel că a rezultat o economie de 3,1 milioane, pe care CUP “Dunărea” s-a hotărât să o folosească pentru cumpărarea de contoare inteligente.

Dintre avantajele cu care vor veni aceste contoare, conducerea CUP  „Dunărea” menţionează, pe lângă citirea mult mai simplă a consumului de apă şi transmiterea datelor în sistem on-line, faptul că abonaţii vor avea un control mai exact asupra sumelor pe care trebuie să le achite pentru apa consumată. Se vor face citiri şi plăţi în fiecare lună, nu odată la două luni, cum este în prezent, consumatorul va putea să îşi verifice istoricul consumului şi, nu în ultimul rând, se vor putea identifica mult mai simplu eventualele pierderi de apă pe traseu, cu toate economiile ce decurg de aici.

Odată rezolvată problema achiziţionării contoarelor, CUP “Dunărea” intenţionează să se ocupe aproape integral, cu forţe proprii, de montarea acestora. Chiar dacă, în luna decembrie a anului trecut, spunea că se va încerca montarea tuturor contoarelor cu echipele companiei, Mangiurea ne-a declarat, mai nou, că, din cauza volumului foarte mare de muncă, operaţiunea va fi asigurată în proporţie de 80% de angajaţii CUP “Dunărea”, iar restul cu ajutorul unor terţi contractaţi în acest sens. „În principiu, toate cele 29.000 de contoare ar trebui să fie montate în cel mult un an de zile. Vom folosi cămine speciale, din polietilenă, care vor fi amplasate la limita de proprietate, pe domeniul public. Subliniem, aşadar, că fiecare consumator casnic – din cartierele de case, fiindcă deocamdată nu putem monta aceste contoare şi la blocurile din municipiu – va avea căminul la poartă, nu îl va mai avea în curte. Costurile racordării vor fi acoperite integral de compania noastră, iar disconfortul va fi minim, pentru abonaţi”, a mai precizat directorul Mangiurea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro