Mergi la conţinutul principal
Proiect finanțat de Consiliul Județean Brăila, în cadrul Programului de Finanțare Nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul 2025

BRĂILA CULTURALĂ – Re-Clădirea Brăilei

• în prim-plan s-a aflat importanța patrimoniului arhitectural și cultural al municipiului Brăila

Proiectul „BRĂILA CULTURALĂ – Re-Clădirea Brăilei” a adus din nou în prim-plan importanța patrimoniului arhitectural și cultural al municipiului Brăila, evidențiind modul în care clădirile istorice pot deveni repere vii ale identității locale. Aflată la cea de-a V-a ediție, inițiativa a avut ca scop principal promovarea culturii locale prin valorificarea clădirilor de patrimoniu, adevărate bijuterii arhitecturale, reabilitate atât de autorități, cât și de persoane private, contribuind la reconectarea comunității cu istoria și frumusețea orașului.

 

Activități educative și culturale dedicate tinerilor

Pentru atingerea obiectivelor propuse, în cadrul proiectului s-au desfășurat o serie de activități menite să stimuleze interesul tinerilor pentru patrimoniul cultural local:

  1. Revista „BRĂILA CULTURALĂ – Re-Clădirea Brăilei
    Noua ediție a revistei a reunit articole dedicate clădirilor emblematice ale Brăilei care au fost restaurate și redescoperite: Fosta Gară Fluvială, Casa Popeea, Casa Zamfirescu, Fostul Consulat Italian, Hotel Petersburg, Casa Fanciotti, Hotel Splendid, Clădirea restaurantului Carol, Clădirea Flotilei, Casa Faltis și Casa dr. Nicolae Robitu. Textele, semnate de autori locali și coordonate de echipa de proiect, oferă o perspectivă captivantă asupra transformărilor urbane și asupra rolului pe care aceste edificii îl joacă în viața culturală contemporană. Revista se încheie cu un interviu cu arhitectul șef al Brăilei care prezintă elementele specifice arhitecturii locale și, totodată, rolul administrației publice locale care urmărește echilibrul fin între inovație și continuitate.

            Pe lângă conținutul inedit obținut în urma unei documentări minuțioase, revista a fost folosită ca instrument în diseminarea proiectului.

  1. Tururi ghidate
    Grupul-țintă, format din 50 de tineri cu vârste între 18 și 25 de ani, membri ai Forumului Tinerilor din România – Filiala Brăila, a participat la două tururi ghidate prin centrul istoric al orașului. Prima clădire prezentată a fost Casa Zamfirescu, aceasta fiind recent renovată, a urmat restaurantul Carol, ceasul, casa Popeea, fostul Hotel Splendid (actualmente BRD), Flotila și fosta Gară Fluvială. Sub îndrumarea prof. Mihaela Roșu, participanții au descoperit poveștile clădirilor de patrimoniu, arhitectura lor impresionantă și eforturile depuse pentru restaurarea acestora.

            Pe străzile vechi, printre case cu povești, tinerii au descoperit ce înseamnă să vezi dincolo de ziduri – să înțelegi istoria, efortul și spiritul comunității care le-au redat strălucirea.

            „A fost o experiență care ne-a făcut să privim orașul altfel. Nu doar ca pe un loc unde trăim, ci ca pe o parte din noi”, a mărturisit unul dintre participanți.

  1. Workshop-uri interactive și concurs cultural

După tururile ghidate, au fost organizate două workshop-uri coordonate de managerul de proiect și de autorii articolelor din revistă.
Discuțiile au vizat rolul patrimoniului în păstrarea identității culturale și implicarea civică a tinerilor în protejarea valorilor comunității.
La final, participanții au luat parte la un concurs de cunoștințe inspirat din revista proiectului, iar cei mai bine pregătiți au fost recompensați cu cărți și trăistuțe personalizate, simboluri ale apartenenței la comunitatea brăileană.

 

          O tradiție culturală consolidată

„Brăila Culturală – Re-Clădirea Brăilei” continuă o serie de proiecte culturale valoroase, derulate sub aceeași umbrelă tematică:

  • Ediția I: Scriitori brăileni de ieri și de azi
  • Ediția II: Obiceiuri și tradiții ale minorităților etnice
  • Ediția III: Legendele Brăilei
  • Ediția IV: Filantropii Brăilei

Toate cele cinci ediții au beneficiat de finanțarea Consiliului Județean Brăila, prin Programul de Finanțare Nerambursabilă, confirmând sprijinul constant al autorităților pentru inițiativele culturale dedicate comunității.

 

Beneficiarii proiectului

Pe lângă cei 50 de tineri participanți, revista „Brăila Culturală”, tipărită într-un tiraj de 2500 de exemplare, a ajuns la cititorii cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei, precum și la angajații instituțiilor de cultură și învățământ din județ.
Ediția în format PDF este disponibilă online, pe site-urile:
www.asociatiapentruadevar.ro și www.obiectivbr.ro, împreună cu edițiile anterioare ale revistei.

Prin activitățile educative, implicarea tinerilor și promovarea patrimoniului local, proiectul „BRĂILA CULTURALĂ – Re-Clădirea Brăilei” a contribuit la consolidarea identității culturale a orașului și la formarea unei noi generații de tineri implicați, care privesc cu mândrie moștenirea arhitecturală a Brăilei și înțeleg importanța acesteia în dezvoltarea turismului local.

Chiar dacă proiectul s-a încheiat, organizatorii își doresc continuarea activităților în cadrul săptămânii „Școala Altfel”, prin ateliere dedicate elevilor, bazate pe articolele din revistă – o modalitate inspirată de a cultiva respectul pentru patrimoniul cultural local

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro