Brazi pe alese, pentru buzunarul fiecăruia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brazi pe alese, pentru buzunarul fiecăruia

De vreo câteva zile, în pieţele din Brăila şi-au făcut apariţia tradiţionalii brazi de Crăciun. Brăilenii au început deja să caute cel mai frumos brad la cel mai bun preţ, mai ales că în şase zile vine Moşul şi trebuie să aibă unde pune cadourile. Oferta este pentru buzunarul fiecăruia, de la 50 lei până la 400 lei.
În Piaţa Mare, sunt cele mai mari preţuri: de la 100 lei un brad de 1,60 metri până la 400 lei unul de 3 metri. Bineînţeles, aceştia din urmă sunt pentru cei care locuiesc la curte. Înalţi, bogaţi în crengi şi frumos mirositori, brazii stau rezemaţi de construcţiile din piaţă, în aşteptarea cumpărătorilor care să-i ducă acasă şi să-i împodobească. "Cel mai bine se vând cei mari, pentru curte", ne-a spus vânzătorul. În altă parte, tot în Piaţa Mare, am găsit brăduţi naturali, de birou, preţul fiind de 30 lei.
În Piaţa Concordia, simbolul Crăciunului se vinde mult mai ieftin. Există două puncte în care se vând brazii: la şoseaua Mihai Bravu, însă marfa este mai săracă în crengi şi ace, iar preţurile sunt pe măsură: între 50 şi 100 lei. Însă, pe aleea dintre piaţă şi biserica "Sf. Parascheva", pe de-o parte şi pe alta, zeci de brazi de toate mărimile îşi aşteaptă cumpărătorii. Se vând cu tot cu suportul din lemn în care sunt prinşi pentru a sta drepţi, şi nu rezemaţi de garduri, pentru ca trecătorii să le observe crengile bogate. Şi aici, preţurile sunt destul de avantajoase: între 50 şi 200 lei, în funcţie de mărime. Dacă la Piaţa Mare cel mai bine mergea vânzarea brazilor înalţi, la Concordia vânzătorii ne-au declarat că oamenii îi preferă pe cei de apartament, adică pe cei mai mici.
Hipermarketurile din oraş fac concurenţă vânzătorilor ambulanţi din pieţe. Preţurile pornesc de la 50 lei şi se opresc la 150 lei, acestea variind tot în funcţie de mărimea brazilor. Mai mult, primeşti şi bon fiscal la cumpărare.
De remarcat că molizii au început să dispară de pe piaţă, oamenii preferând în ultimii ani bradul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro