Bulgaria şi Grecia pledează pentru o aderare a Serbiei la UE în 2014 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bulgaria şi Grecia pledează pentru o aderare a Serbiei la UE în 2014


La aceste negocieri, cei trei şefi ai diplomaţiei au adoptat o declaraţie comună în care şi-au exprimat dorinţa ca, până în 2014, să fie adoptate programe clare privind aderarea la UE a tuturor ţărilor din Balcanii de Vest.

Ministrul elen de externe, Dimitris Droutsas, a declarat că ţara sa vrea să organizeze un al doilea summit de la Salonic în timpul preşedinţiei sale la UE, din 2014.

La summitul de la Salonic, din 2003, UE a aprobat aderarea României şi Bulgariei în 2007. Tot atunci, reprezentanţii europeni au afirmat că "locul Balcanilor de Vest este în Uniune".

Droutsas a apreciat că Serbia ar putea adera în 2018, când Bulgaria va asigura preşedinţia UE şi când se împlinesc 100 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial.

Ministrul bulgar de externe, Nikolai Mladenov, a fost de acord cu el şi a subliniat că toate ţările din regiune trebuie să îşi unească eforturile pentru pace şi stabilitate.

La rândul său, ministrul sârb de externe Vuk Jeremici a reafirmat că aderarea la UE este o prioritate strategică pentru ţara sa. El şi-a exprimat speranţa că negocierile în acest sens vor începe în 2011.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro