Bun de plată, după ce şi-a vărsat toţi nervii pe păcănele | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bun de plată, după ce şi-a vărsat toţi nervii pe păcănele

• Vasile-Lucian Balaban a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce făcea praf aparatul • el a promis că va despăgubi societatea prejudiciată, dar tot n-a scăpat de dosar penal

 

Procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a finalizat cercetările şi a dispus, zilele acestea, trimiterea în judecată a inculpatului Vasile-Lucian Balaban, în vârstă de 46 de ani, brăilean cu antecedente penale, anchetat de data aceasta pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Într-un exces de furie, Balaban a distrus ecranului unui aparat de jocuri aparţinând unei firme brăilene, paguba depăşind suma de 800 lei.

Potrivit dosarului penal, în după-amiaza zilei de 20 decembrie 2016, ora 16:40, inculpatul Vasile-Lucian Balaban se afla în incinta punctului de lucru de pe Aleea Cocorilor (cartier Viziru III), aparţinând SC “Folotex” SRL Brăila şi juca la aparatele electronice (păcănele).

“Inculpatul a plasat un bilet de pariuri la unul din terminale, jucându-se între timp la celelalte aparate din jur. La scurt timp, constatând că alegerea făcută s-a dovedit necâştigătoare, inculpatul s-a deplasat în faţa aparatului şi a lovit cu pumnul mâinii stângi ecranul acestuia, spărgându-l şi făcându-l nefuncţional”, precizează reprezentantul acuzării.

Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere aflate în incinta punctului de lucru.

Audiată pe parcursul urmăririi penale, angajata sălii de joc a declarat că îl cunoaşte bine pe Balaban, fiind un client obişnuit şi că, imediat după ce a vizionat imaginile incriminatoare, a discutat cu acesta. Autorul infracţiunii i-a promis că va repara paguba pricinuită, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

De altfel, inculpatul le-a spus anchetatorilor că i-a promis administratorului firmei prejudiciate că va achita paguba, însă nu a făcut acest lucru pentru că nu a avut un loc de muncă. În aceste condiţii, patronul SC “Flotex” SRL Brăila s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând plata unor daune de aproape 877 lei (touchscreen, controller şi cablu USB).

Cazul se află acum pe rolul instanţei de judecată.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro