Problema este că dl. Bunea Stancu a ajuns la o vârstă la care puţini, da' extrem de puţini mai reuşesc să-şi facă debutul regizoral. Dar cum pasiunea e pasiune, iar idealul e ideal, dl. Bunea Stancu nu putea să renunţe aşa uşor la visul său de-o viaţă. Aşa că s-a adaptat la condiţiile din jurul său, la ceea ce i-a oferit mediul înconjurător. Aşa că nu vă mai întrebaţi atâta ca proştii de ce insistă dl. Bunea Stancu să pună camere de supraveghere video la Centrul de Imagistică de la Spitalul Judeţean. Poate că nu se justifică această investiţie, poate că este o măsură cretină, dar voi, răilor, uitaţi un aspect. Aici vorbim despre visul unui om, despre năzuinţele, despre aspiraţiile lui. Adică ce, va veni sfârşitul lumii dacă dl. Bunea Stancu va sta să privească casetele pe care apar asistentele din Spitalul Judeţean, muncind pe brânci alături de medici, undeva în spatele draperiilor opace? În fond şi la urma-urmei, dacă dl. Bunea Stancu va promite solemn că va fi un privitor tăcut, care doar va da din mână în semn că-i place ceea ce vede pe casetă, nu văd de ce nu am monta camere video în toate instituţiile publice din Brăila, că poate Spitalul Judeţean nu o să-l satisfacă pe deplin.
Bunea Stancu, Premiul Hoţcar pentru cel mai bun regizor
Să nu fie în centrul atenţiei, să ajungă naibii pe prima pagină a ziarelor, cu plicul în mână. Bunea Stancu pare genul de om căruia îi place să dea indicaţii, să-i distribuie pe alţii în piesele pe care el le visează noaptea, să le spună clar ce au de făcut. Adică exact ce face un regizor, fie că-i de filme XXX sau de desene animate.
