Cârdăşia dintre politicieni şi interlopi n-are limite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cârdăşia dintre politicieni şi interlopi n-are limite

Interesant, cazul „Aura 2010” şi dosarul „Ahmeya” au destule elemente în comun. În primul rând, în ambele afaceri s-au scos bani din nefericirea unor categorii de oameni în mare nevoie: bătrânii neputincioşi şi singuri, pe de o parte, şi bolnavii de cancer, pe de altă parte. În al doilea rând, în ambele cazuri, „la butoane” s-au aflat femei înrudite cu interlopi. Este vorba despre văduva lui Costel Frizeru şi fosta soţie a lui Titi Sgîrcitu. În al treilea rând,  ambele situaţii nu s-ar fi putut transforma în adevărate maşinării de făcut bani fără protecţia politicienilor, dar şi cu sprijinul funcţionarilor publici. Acest aspect mi se pare, de departe, cel mai periculos pentru societate. Aşadar, categorii de cetăţeni aflaţi în mare suferinţă ajung la cheremul interlopilor pentru că instituţiile statului, prin propriii funcţionari, precum şi şefii administraţiei locale o fac pe neştiutorii şi închid ochii. Ba mai mult, doamna Aura a beneficiat de o participare înaltă când a inaugurat restaurantul „Peştişorul de aur”, un proiect cu fonduri europene, pare-se, despre care nu s-a mai auzit nimic. Mai exact, după ce tandemul Simionescu – Ciocan a tăiat panglica şi-a participat la chermeza de inaugurare cu un entuziasm cel puţin îndoielnic, acum respectiva locaţie zace închisă. Penal! Şi dacă până acum erau doar vorbe pe la colţuri, doar zvonuri oripilante cu privire la ce se ascunde sub masca „Aura 2010”, iată că poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar penal pentru obţinere ilegală de fonduri, fals, uz de fals şi abuz în serviciu. Principalii suspecţi: Aura Udrea şi Adrian Ritzinger, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială. Mai precis, acuzarea susţine că Asociaţia Aura 2010 ar fi solicitat şi beneficiat de subvenţii de la bugetul de stat folosindu-se de documente fictive. Bănet, nu glumă, a învârtit văduva lui Costel Frizeru după cum rezultă din documentele contabile. Şi nu e de mirare câtă vreme în ultimii ani a deschis unul după altul centre de „binefacere” pentru bătrâni, persoane cu dizabilităţi etc. Asta în timp ce alte ong-uri precum „Lumina” sau „Trebuie” abia supravieţuiesc. Mărturisesc că prima oară când am aflat de existenţa acestei doamne a fost dintr-un dosar penal pentru stopaj la sursă. Pe atunci se „chinuia” cu primul astfel de cămin. Nici la vremea aceea nu-i plăceau taxele la stat. Nu ştiu cum a scăpat de respectivul dosar, cert este că la căminele ei, bătrânii sunt îngrijiţi de voluntari. Nici nu vă vine să credeţi ce dornici de voluntariat sunt brăilenii! Glumesc! Sper ca Inspecţia muncii să nu îngroape acuzaţia de muncă la negru. Ei bine, asta nu este nimic pe lângă scenele de coşmar pe care mi le-a povestit în urmă cu doi ani fiica unui bătrân lovit de demenţă internat la Căminul Speranţei. În ultimul hal de deshidratare, aşa l-a luat pe bătrân şi l-a internat de urgenţă la Spitalul Judeţean. Abia a scăpat cu zile. Iniţial, fiica nefericitului a vrut să declare public tot ce i s-a întâmplat. Ulterior însă s-a răzgândit deoarece tatăl ei fusese pe vremuri un director cunoscut în Brăila şi n-a vrut să afle lumea în ce hal a ajuns. De atunci ne chinuim să aflăm adevărul de dincolo de zidurile azilurilor patronate de d-na Aura. N-a fost chip. Proprietate privată, chit că s-au aspirat bani publici cu nemiluita. Zilele acestea, după descinderile poliţiştilor, au început să circule şi alte poveşti de groază: bătrâni fără aparţinători, îngrijiţi până la moarte contra apartamentelor din dotare. Şi, culmea, moartea venea repede în cazul pensionarilor singuri, cu locuinţe în proprietate. Ghinion! Un cititor chiar propunea ca anchetatorii să verifice rata de mortalitate în căminele „Aura 2010”! Unde vă credeţi, fraţilor? În Statele Unite? Să ziceţi mersi dacă nu se îngroapă dosarul, aşa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri.  

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro