Cât tupeu! Loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilităţi, însuşit pe nedrept de un brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât tupeu! Loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilităţi, însuşit pe nedrept de un brăilean

* acesta şi-a scris cu vopsea numărul maşinii de înmatriculare pe locul respectiv, după ce a tăiat menţiunea “Rezervat” * poliţiştii locali fac verificări, iar brăileanul riscă o amendă de 500 lei

 

 

Bătaia” pe locurile de parcare scoate ce-i mai rău din brăileni. Un exemplu de nesimţire ne-a fost semnalat la redacţie de un locuitor al cartierului Obor. În parcarea blocurilor AF, amenajată de curând, există câteva spaţii destinate persoanelor cu dizabilităţi. Cel puţin două dintre acestea sunt ocupate abuziv de şoferii din zonă. Mai mult, unul dintre proprietarii maşinilor parcate aiurea şi-a permis să şteargă menţiunea “Rezervat” şi să scrie numărul autoturismului său, deşi se pare că nu are niciun contract încheiat cu Serviciul de Utilitate Publică şi Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila. Poliţiştii locali au fost sesizaţi şi au împărţit mai multe amenzi, deoarece au depistat şi alte maşini parcate neregulamentar.

Au fost depistate cele trei vehicule parcate neregulamentar, situaţie în care doi conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei fiecare, în persoana numiţilor G.D., în vârstă de 61 de ani, şi V.N., în vârstă de 45 ani, ambii din municipiul Brăila”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia Locală Brăila. Cei doi locuiesc în blocul din imediata vecinătate a parcării.

Cel de-al treilea conducător auto nu s-a prezentat la sediul instituţiei, deşi lucrătorii i-au lăsat invitaţie pe parbrizul maşinii. Urmează ca poliţiştii locali să se deplaseze la domiciliul acestuia pentru clarificarea situaţiei şi să-l amendeze cu 400 lei.

Cât despre cel care şi-a permis să-şi scrie numărul de înmatriculare al maşinii, deşi nu avea niciun contract încheiat cu SUPAGL, Poliţia Locală ne-a transmis că acesta este pasibil de amendă de 500 lei. “Cu ocazia verificărilor efectuate în zona reclamată, poliţiştii locali au constatat şi faptul că inscripţionarea «Rezervat» pentru unul dintre locurile de parcare este ştearsă şi înscrisă de mână un număr de înmatriculare. Şi în acest caz sunt continuate verificările pentru identificarea şi sancţionarea contravenţională privind încălcarea prevederilor HCLM Brăila nr. 5/2003 cu amendă în valoare de 500 lei”.

Locuitorii susţin că amenzile sunt ineficiente, deoarece locurile rezervate persoanelor cu handicap sunt în continuare ocupate, de către alte maşini.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro