Uneori totul se rezumă la tastatură. Îţi cumperi un laptop şi, student fiind, îţi dai seama că cel mai frecvent lucru pe care îl vei face va fi să scrii la tastatură. Fie că îţi iei notiţe în timpul cursurilor şi nu vrei să pierzi niciun cuvânt, fie că ai de scris lucrări, recenzii, referate, rapoarte, cronici, rezumate sau fişe de lectură, primul gând care îţi vine în minte în timp ce tastezi de zor e că poate tastatura ta nu e tocmai potrivită pentru ce ai tu de făcut şi pentru ritmul pe care trebuie să îl stabileşti odată ce ţi-ai început viaţa de student. Te apucă spaima crampelor la degete când, privind în monitor, descoperi în timp ce scrii că tastatura parcă nu îţi răspunde nevoilor, diacriticele îţi testează dexteritatea mâinii drepte – şi în special a degetului mic de la mâna dreaptă – în feluri în care nici nu te-ai gândit, tasta Delete e mult, mult prea aproape de tasta Enter, iar sunetele pe care le scoţi din tastatură ar putea face un elefant să tresară.
Tastatura începe să îţi dea bătăi de cap şi nopţi nedormite. Ai, poate, una cu tastele mai lăbărţate, uneori nimereşti spaţiile dintre ele, alteori loveşti tasta greşită. Iritarea ţi se accentuează din cele mai nesemnificative motive. Abia atunci descoperi că dezvolţi, fără să vrei, fără să-ţi dai seama, o relaţie cât se poate de intimă cu tastatura ta, de la felul în care sună până la mărimea tastelor. Interacţiunea cu tastatura ta devine la fel de inevitabilă ca cele mai importante aspecte ale vieţii tale de student. Examene, restanţe, prezenţe, bani de buzunar, ieşiri în oraş, tastatură. În începuturile tale studenţeşti, tastatura nu se afla pe nicio listă scurtă a pretenţiilor tale. Trei ani mai târziu, îţi freci încheieturile şi îţi masezi articulaţiile degetelor când, după ce ţi-ai pus deoparte nişte bani, te hotărăşti să îţi schimbi laptopul. Ți-ai stabilit deja nişte priorităţi, ai o licenţă de scris, aşa că nu te uiţi la densitatea pixelilor de pe monitor, nu te uiţi la procesor, nici la memoria RAM, nici la spaţiul total de stocare. Te uiţi prima dată la tastatură. Dacă sunt apropiate, dacă sunt îndeajuns de compacte încât să nu faci plimbări cu mâinile pe întreaga suprafaţă a laptopului, dacă sunt îndeajuns de înălţate cât să îţi ofere un răspuns tactil care să îţi dea siguranţa că ai tastat corect ceva, dacă sunt luminate, pentru toate nopţile albe care te aşteaptă, dacă săgeţile au în apropierea lor alte taste care, odată apăsate, te-ar încurca mai mult la scris, dacă are o peliculă rezistentă la apă şi aşa mai departe.
Pentru un gamer, lucrurile sunt mult mai dificil de tranşat. Pe lângă toate aspectele, în aparenţă mărunte, pe care ţi le-ai stabilit după ani de zile de tastaturi proaste, mai intră şi alte detalii, la fel de necesare, oricât de ridicole ar părea văzute din exterior. Grosimea cablului, hub USB, viteza de transfer a datelor, numărul de taste pe care le poţi apăsa deodată, opţiunea de culori pentru iluminarea LED, prezenţa tastelor multimedia, materialul folosit, inscripţionarea tastelor prin laser, pentru ca acestea să-şi poată păstra acelaşi luciu ca în prima zi, colorarea tastelor (esenţiale pentru un gamer) W, A, S, D, tasta de spaţiu, tasta de Ctrl şi de Alt din stânga şi primele cinci taste numerice, diversitatea interfeţelor puse la dispoziţie, Plug and Play.
Tastatura devine, în mediile noi şi în contextul recent, un instrument cu totul necesar. Pretenţiile pe care ţi le dezvolţi pe parcursul anilor cu privire la tastatură sunt dovada vie a rolului acesteia în viaţa de zi cu zi.
