Absolveţii liceelor pedagogice, adică învăţătorii şi educatorii, care şi-au completat studiile liceale în cadrul unor institute pedagogice, vor beneficia, de la 1 ianuarie 2010, de încadrare ca absolvenţi de studii superioare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că acest lucru înseamnă o creştere de aproximativ 13% a salariilor învăţătorilor şi educatorilor, adică un efort financiar de 80 de milioane de lei. La nivelul judeţului Brăila sunt câteva sute de astfel de situaţii din cei peste 1.000 de învăţători şi educatori angajaţi în sistemul educaţional brăilean. Această nouă încadrare va fi realizată retroactiv, de la 1 ianuarie 2010. Hotărârea a fost luată pe 9 februarie, în urma negocierilor purtate la şedinţa Comisiei de Dialog Social desfăşurată la sediul Ministerului Educaţiei.
