Ionuţ Buţea, vicepreşedintele PP Brăila, vede în duo-ul liberal format din Cătălin Boboc şi Alexandru Dănăilă doar doi indivizi lipsiţi de orizont politic şi mânaţi de interese meschine. Întrebat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, cum i-ar caracteriza, din perspectivă politică şi a competenţelor admnistrative, pe cei doi liberali care ar trebui să îi înlocuiască, în CJ şi CLM, pe Giana Pătraşcu şi pe Stănel Necula, Ionuţ Buţea a dat următorul răspuns: "Cătălin Boboc şi Alexandru Dănăilă, la alegerile din 2008, pur şi simplu n-au fost prezenţi, au fost inactivi, s-au fofilat, au fugit, s-au ascuns. Se uitau pe după perdea cum decurge campania, apărând imediat după alegerile generale şi, printr-un complot meschin, înlăturându-l pe domnul Cibu de la conducerea PNL-ului. Alexandru Dănăilă este consilier municipal şi atâta tot. Nu se manifestă politic, iar Cătălin Boboc este un politicastru, adică un om politic fără orizont, mânat de interese meschine".
Amintim că PDL Brăila a decis, miercuri seară, în cadrul Biroului Politic Judeţean (BPJ), să renunţe la funcţiile de vicepreşedinte CJ, respectiv de viceprimar al municipiului. Astfel, în mod firesc, următorul pas ar fi ca atât vicepreşedintele CJ din partea PDL - Giana Pătraşcu, cât şi viceprimarul PDL Stănel Necula să îşi dea demisia din funcţiile pe care le ocupă în acest moment la vârful administraţiei brăilene şi să treacă în postura de simpli consilieri.
