Calificare fără emoţii pentru Real şi Chelsea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Calificare fără emoţii pentru Real şi Chelsea

Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, fără vreo emoţie, după ce a învins din nou echipa germană Schalke 04, marţi seara, cu scorul de 3-1 (1-1), pe Santiago Bernabeu, în manşa secundă a optimilor de finală.
Madrilenii, care aveau asigurată prezenţa în faza următoare a competiţiei după senzaţionalul 6-1 de la Gelsenkirchen, a forţat exact cât a fost nevoie pentru a o obţine un succes, care putea fi asemănător cu cel din tur, dacă portarul Faehrmann nu ar fi avut intervenţii remarcabile şi dacă jucătorii lui Ancelotti nu ar fi ratat alte situaţii clare, potrivit agerpres.ro.
Dacă Ronaldo a marcat două goluri şi a trimis de două ori mingea în bară, galezul Gareth Bale a fost coautor la toate golurile gazdelor. Cristiano Ronaldo a deschis scorul cu un şut din apropiere, după pasa lui Bale (28). Pentru lusitan a fost al 12-lea gol marcat în acest sezon de Champions League şi al 40-lea pentru Real în toate competiţiile.
Morata a ratat în min. 28 la centrarea aceluiaşi Bale (intrat în minutul 8, în locul lui Jese - accidentat), după care Schalke a reuşit egalarea, prin fundaşul Tim Hoogland (31), la capătul unui contraatac. Pentru Hoogland a fost prima reuşită din ianuarie 2010, când înscria pentru Mainz în Bundesliga. Echipa germană a oferit o replică bună în prima repriză, iar Huntelaar a fost aproape de gol împotriva fostei sale echipe (40). Faehrmann a făcut minuni în trei rânduri: 35 - când l-a blocat pe Morata, 51 - când a respins peste transversală lovitura de cap a lui Ronaldo, 55 - când l-a blocat pe Isco.
Real a decis soarta meciului în doar două minute, după contre rapide: Bale a recuperat un balon în propria jumătate şi a pornit în atac, mingea a ajuns la Ronaldo, care nu l-a iertat pe Faehrmann (74); apoi, o nouă intercepţie a lui Bale, dar Ronaldo a tras în bara transversală, mingea a revenit la galez, iar acesta l-a servit excelent pe Morata (75). Ronaldo a fost aproape de hat-trick (83), dar şutul său a întâlnit din nou bara.

Cristiano Ronaldo - golgeterul Ligii Campionilor

Atacantul Cristiano Ronaldo a ajuns, după cele două goluri în meciul pe care echipa sa l-a câştigat în faţa formaţiei germane Schalke 04, la 13 reuşite în acest sezon al Ligii Campionilor.
Principalii săi contracandidaţi la titlul de golgheter al competiţiei, Zlatan Ibrahimovici (PSG) şi Lionel Messi (FC Barcelona), sunt şi ei calificaţi cu formaţiile lor în sferturile de finală.

Clasamentul golgeterilor:

13 goluri: Cristiano Ronaldo (Real Madrid);
10 goluri: Ibrahimovici (Paris Saint-Germain);
8 goluri: Messi (FC Barcelona);
7 goluri: Diego Costa (Atletico Madrid);
6 goluri: Agüero (Manchester City), Lewandowski (Borussia Dortmund).

Chelsea nu s-a chinuit deloc cu Galata

Echipa engleză Chelsea s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a dispus cu scorul de 2-0 (2-0) de Galatasaray Istanbul, marţi seara, la Londra, în manşa secundă a optimilor de finală.
După un 1-1 pe malurile Bosforului, londonezii au tranşat soarta calificării în prima repriză de pe Stamford Bridge, după golurile marcate de camerunezul Samuel Etoo (4), din pasa lui Oscar, şi de Gary Cahill (42), după o minge respinsă de portarul Muslera.
Chelsea a controlat total meciul, relevant fiind şi faptul că Galata nu a avut decât un şut pe poartă în acest meci, Drogba, în min. 90^1, în timp ce echipa lui Mourinho a avut 13.

Mourinho vrea cel mai puternic adversar în sferturi

De altfel, antrenorul formaţiei Chelsea Londra, Jose Mourinho, consideră că este foarte important pentru evoluţia echipei sale să întâlnească în sferturile de finală ale Ligii Campionilor cel mai puternic adversar.
"Am avut o evoluţie bună. Am fost puternici, foarte compacţi şi nu ne-a fost teamă. Am fost foarte încrezători şi am deţinut controlul pe parcursul celor 90 de minute, ceea ce e foarte dificil. În prima manşă am obţinut un rezultat pozitiv, iar în retur am terminat treaba. Toate echipele mari sunt în sferturi, toţi marii candidaţi la câştigarea competiţiei sunt acolo. Vom juca cu oricine. Va fi foarte important pentru evoluţia echipei să jucăm împotriva celor mai buni, aşa că aşteptăm tragerea la sorţi", a declarat Mourinho, informează site-ul oficial al UEFA, citat de mediafax.ro.

„Am jucat prost şi nu meritam calificarea"

Antrenorul echipei Galatasaray Istanbul, Roberto Mancini, spera ca în partida retur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, de la Londra, echipa sa să poată învinge Chelsea, dar a recunoscut că nu merita calificarea în sferturile de finală ale competiţiei: "Meciul a fost foarte dificil. După ce am primit un gol după numai patru minute a devenit şi mai dificil, dar asta nu schimbă faptul că am jucat foarte prost - nu meritam nimic, iar Chelsea a fost mult mai bună. Este dificil să spun ceva despre meci, pentru că sunt dezamăgit că nu am jucat bine. Nu ne-am creat ocazii. Îmi pare rău pentru suporterii noştri, pentru că ei au fost cei mai buni jucători ai noştri. După meciul de la Istanbul eram încrezător că vom putea câştiga aici şi că vom înscrie. Faţă de tur, jocul nostru a fost total diferit, iar dacă vrem să jucăm la nivelul acesta, trebuie să muncim mai mult".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro