Campania "Restaurare" la TVR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Campania "Restaurare" la TVR

Fiecare telespectator va putea decide care clădire va fi restaurată, votând-o prin sms. Primele zece monumente istorice care au strâns cele mai multe voturi vor ajunge în marea finală, care se va desfăşura pe 1 decembrie. Atunci, toţi susţinătorii restaurării monumentelor istorice de patrimoniu din România vor putea vota în direct pentru monumentul care merită să fie restaurat cu prioritate.
La finalul campaniei, clădirea care va avea cele mai multe voturi va intra în restaurare şi, ulterior, va intra în circuitul publicului larg.
Din păcate, între cele 30 de monumente promovate de Televiziunea Română nu este niciunul din Brăila. Cel mai apropiat este Conacul Marghiloman de la Buzău.
"Pentru prima oara în România, publicul este invitat la un program de televiziune interactiv pe această temă, programul «Restaurare» fiind o nesperată şansă de salvare a unor clădiri de patrimoniu clasate ca monumente istorice şi de arhitectură. Pe toată perioada desfăşurării acestei campanii telespectatorii au ocazia să vadă 30 de clădiri de patrimoniu, câte trei în fiecare episod, situate în zece zone geografice ale ţării. Palate sau conace boiereşti, biserici, castele sau situri arheologice de importanţă naţională îşi vor dezvălui istoria prin intermediul prezentatorului care va face şi interviuri cu toti cei implicaţi în conservarea şi restaurarea acestora.
Publicul va vota prin sms, iar banii fiecărui mesaj vor merge la monumentul câştigător din finală", a precizat directorul coordonator al Direcţiei pentru Cultură Virginia Sâmpetru.
Telespectatorii vor putea obţine informaţii despre campanie şi despre monumentele incluse şi pe site-ul www.tvr.ro/restaurare. Tot acolo publicul îşi poate exprima opiniile în problemele legate de consevarea patrimoniului. Acest format de emisiune a fost preluat de TVR de la BBC.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro