• marți, 22 octombrie, la sediul ITM Brăila, din Strada Dimitrie Bolintineanu nr. 7, a avut loc o acțiune de informare a angajatorilor interesați de prevederile legale referitoare la angajarea străinilor și de regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României
În perioada 21-25 octombrie 2024, în toată țara, se va derula Campania de informare cu privire la condițiile în care angajatorii interesați pot angaja străini și regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României.
În acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, împreună cu Biroul pentru Imigrări al Județului Brăila, a organizat, la data de 22 octombrie (marți), ora 12:00, la sediul inspectoratului, din Strada Dimitrie Bolintineanu nr. 7, din municipiul Brăila, o acțiune de informare a angajatorilor interesați de prevederile legale referitoare la angajarea străinilor și de regimul juridic aplicabil acestora pe teritoriul României.