Captură impresionantă de droguri, la Brăila. Marfa tip „Cristal”, în valoare de aproximativ 600.000 de euro, ascunsă în interiorul roții de rezervă a autoturismului şi sub scaunul şoferului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Captură impresionantă de droguri, la Brăila. Marfa tip „Cristal”, în valoare de aproximativ 600.000 de euro, ascunsă în interiorul roții de rezervă a autoturismului şi sub scaunul şoferului

* trei indivizi din municipiul Brăila au fost opriți în trafic, iar la controlul efectuat a fost găsită și ridicată cantitatea de 30 kilograme drog de mare risc 3-CMC - cu denumirea stradală CRISTAL * procurorii DIICOT şi poliţiştii au găsit 20 de kilograme droguri disimulate în interiorul roții de rezervă a autoturismului, iar 10 sub scaunul conducătorului auto * autoturismul a fost oprit în zona haltei C.F.R. Surdila Găiseanca, iar în interior se aflau trei bărbați, toți cu domiciliul în municipiul Brăila, cu vârstele de 49, 26 și 19 ani

 

 

Maşină plină cu droguri de risc tip Cristal, depistată pe străzile din Brăila, de procurorii DIICOT. În zona haltei C.F.R. Surdila Găiseanca, poliţiştii şi procurorii au oprit maşina în care se aflau trei bărbați, toți cu domiciliul în municipiul Brăila, cu vârstele de 49, 26 și 19 ani. La volan se afla bărbatul de 49 de ani. În maşină era ascunsă cantitatea de 30 kg droguri de risc tip „Cristal”, destinată consumatorilor din Brăila şi Galaţi.

Astfel, la data de 1 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.

Măsura a fost dispusă, după ce inculpații, aflați într-un autoturism, au fost opriți în trafic pe raza județului Brăila, iar la controlul efectuat a fost găsită și ridicată cantitatea de 30 kilograme drog de mare risc 3-CMC (20 de kilograme au fost disimulate în interiorul roții de rezervă a autoturismului, iar 10 sub scaunul conducătorului auto).

Valoarea de piață a acestei cantității de drog de mare risc, ce urma să fie comercializată, în județele Galați și Brăila, este de aproximativ 600.000 de euro.

Precizăm că substanța 3-CMC, cu denumirea stradală CRISTAL, a fost introdusă în categoria drogurilor de mare risc printr-o modificare legislativă din martie 2023 (intrată în vigoare în luna aprilie), dată până la care era încadrată ca substanță psihoactivă. În cursul acestei zile, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, au precizat procurorii DIICOT.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați.

 

Substanța poate fi pulverizată și pe materie vegetală, pentru a fi apoi fumată

 

Potrivit datelor transmise de Poliţia Română, pe piața neagră, substanța denumită Cristal  se poate găsi în formă pură sau multiplicată cu substanțe precum glucoza, talc, creatina, pentru a multiplica profitul rețelelor. „Această multiplicare se face în așa numitele laboratoare de condiționare. În aceste locații, substanța poate fi pulverizată și pe materie vegetală, pentru a fi apoi fumată. Liantul este acidul izopropilic. Substanța a fost prezentă pe piața neagră începând cu anul 2019 și are denumirea stradală CRISTAL”, arată poliţiştii specialişti în domeniu.

Se mai explică faptul că, până în martie 2023, era încadrată ca și substanță psihoactivă, iar pedeapsa era mică pentru traficarea substanței (de la 6 luni la 3 ani).

După modificările legislative din martie 2023, pentru traficarea acestui drog, dacă se poate proba că suspecții au săvârșit infracțiunea de introducere în țară a acestuia, riscă o pedeapsa de la 10 la 20 de ani, precum și interzicerea unor drepturi.

Efectele sunt unele diverse, în funcție de organism, similare cu cele ale MDMA și amfetaminei. Consumatorul experimentează lipsa empatiei, agresivitate, agitație, tremur, dezinhibiție, lipsa coordonării și o sete permanentă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro