Cartea de la pagina 8: DIANA CU VANILIE - THE BOOK, DIANA SORESCU, Editura Allfa, Bucureşti, 2014 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: DIANA CU VANILIE - THE BOOK, DIANA SORESCU, Editura Allfa, Bucureşti, 2014

Redactor-şef adjunct la revista "Unica", Diana cu vanilie îşi obişnuise cititorii cu postările sale în mediul virtual. Parcurgând cartea, descoperim sufletul autoarei. Scrierile sunt împărţite pe trei capitole - "începuturi", "Oameni", "Nebuloase" şi surprind gândurile sincere şi înţelepte, sentimentele profunde trăite de autoare în diferite momente ale scurtei sale vieţi. Cele 18 poezii dezvăluie latura misterioasă a Dianei, emoţiile, crezurile ei, cititorul fiind părtaş, atât în scrierile sale în proză, cât şi în cele în versuri, la frustrările ei, la fericirile acesteia, la adevărurile sale, totul fiind redat cu eleganţă, cu bun gust, gust de vanilie (cum îi plăcea să afirme), uneori uşor picant.
Cartea cuprinde aşadar nişte lecţii de viaţă prin care Diana trăieşte în continuare învăţându-i pe ceilalţi să fie deschişi, să se exprime cu sinceritate.
"Diana scria pentru noi. Scria de mică. Şi a scris de multe ori parcă ştiind că urmează să plece. A scris pentru suflet. Pentru minte şi corp. A scris despre dragoste şi prietenie. Despre femei şi bărbaţi. Despre cât de bine e în braţele mamei sau cât de greu e să ai o prietenă departe, peste hotare. A scris de multe ori parcă luându-şi adio. A scris despre dor şi cât de tare doare. A scris despre tot ce are nevoie să citească un suflet de om ca să se regăsească." (fragment din prefaţa cărţii "Diana cu vanilie")
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro