Cartea de la pagina 8: DRAGOSTE VIRTUALĂ, DANIEL GLATTAUER, Editura Pandora M, Bucureşti, 2012 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: DRAGOSTE VIRTUALĂ, DANIEL GLATTAUER, Editura Pandora M, Bucureşti, 2012

Romanul "Dragoste virtuală" a devenit în scurt timp un bestseller atât în Germania, unde a fost publicat prima dată, cât şi în SUA, Marea Britanie, Franţa sau Spania.
Cartea este una inedită, în paginile ei fiind reconstituită o poveste de dragoste înfiripată în urma unui dialog virtual, prin intermediul e-mailurilor dintre Emmi Rothner şi Leo Leike.
Vrând să rezilieze un contract la o revistă, Emmi încurcă adresa şi trimite un mail unui necunoscut. Dându-şi seama de greşeală aceasta se scuză, însă dialogul continuă până când cei doi ajung să se descopere unul pe celălalt, să se cunoască prin intermediul cuvintelor, să fie fascinaţi unul de celălalt.
Din ce în ce mai atraşi unul de altul, Emmi şi Leo amână permanent momentul întâlnirii, ea fiind căsătorită, iar el străduindu-se să-şi revină după o decepţie în dragoste.
"Dragoste virtuală" este în esenţa ei o carte despre comunicare, despre importanţa acesteia într-o relaţie, despre femeie şi bărbat, despre personalitatea umană, despre iubire, fidelitate, dar în primul rând despre cuvânt şi puterea acestuia de a schimba vieţi.
Cei doi, deşi nu s-au văzut niciodată, ajung să se cunoască, să-şi dea seama de compatibilitatea sufletească dintre ei, să acumuleze dorinţe pe care, parcurgând cartea, cititorul va descoperi dacă cei doi ajung să şi le împlinească.
"Scrie-mi Emmi. A scrie e la fel cu a săruta. E ca şi când te-ai săruta fără buze. E un fel de a te săruta cu mintea."
"Dragoste virtuală" este aşadar o carte care captivează, un dialog viu, bogat, amuzant „un love story tipic zilelor noastre, cu un sfârşit pe cât de neaşteptat, pe atât de inevitabil." (The Guardian)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro