Cartea de la pagina 8: IMPERIUL II, PRAF DE STELE, ISAAC ASIMOV, Editura Paladin, Bucureşti, 2013 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: IMPERIUL II, PRAF DE STELE, ISAAC ASIMOV, Editura Paladin, Bucureşti, 2013

Dintre cele mai cunoscute serii ale autorului pot fi amintite „Fundaţia", seria „Roboţilor", precum şi „Imperiul".
"Praf de stele" este volumul al II-lea al seriei „Imperiul", un roman redactat în anul 1950. Acţiunea cărţii se petrece cu mult înaintea celei din primul volum "O piatră pe cer", deşi a fost scrisă un an mai târziu decât aceasta.
Biron Farrel, un tânăr naiv, descoperă că în camera sa a fost plasata o bombă. Va afla apoi că tatăl lui, respectatul Fermier de Widemos, a fost ucis. Revoltat, încearcă să afle adevărul şi se trezeşte implicat într-un complot politic, plin de misterul specific afacerilor de spionaj. Ajuns în spaţiu, personajul se maturizează brusc după ce se întâlneşte cu despoţii planetei Tyrann. Din acest moment eroul nu va mai lupta doar pentru propria viaţă, ci pentru libertatea întregii galaxii.
Scrisă în urmă cu mai bine de jumătate de secol, cartea lui Asimov îşi poartă cititorii într-un viitor îndepărtat când călătoriile pe alte planete devin frecvente, iar pământenii se află într-un permanent conflict cu locuitorii altor galaxii. Conţinând toate ingredientele unei cărţi SF autentice, "Praf de stele" este un roman captivant, extrem de atractiv pentru iubitorii acestui gen de literatură, Isaac Asimov fiind de altfel unul dintre maeştrii prozei ştiinţifico-fantastice.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro