Cartea de la pagina 8: O MIE DE COCORI, YASUNARI KAWABATA, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: O MIE DE COCORI, YASUNARI KAWABATA, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015

Istoria din paginile cărţii "O mie de cocori" ia naştere în jurul ceremoniei ceaiului. Kikuji, eroul romanului, este chemat de Chikako, o fostă iubită a tatălui lui, să o întâlnească pe Inamura - o potenţială partidă bună pentru acesta. în pavilionul de ceai sunt prezente însă şi doamna Ota, cândva şi ea amanta tatălui lui Kikuji, şi fiica acesteia, Fumiko. întâlnirea neaşteptată răstoarnă planurile lui Chikako, căci Kikuji se implică într-o relaţie cu amanta tatălui său decedat, doamna Ota. Spiritul tatălui dispărut preia controlul asupra fiului în relaţia nefirească.
La un moment dat, femeia iese din scenă într-un mod tragic, iar Fumiko, fata cu baticul cu o mie de cocori, se ataşează de Kikuji. Oscilând între ruşine şi dorinţă, personajele romanului par să aibă un destin predestinat al cărui deznodământ aminteşte de tragediile greceşti.
Intriga romanului poate părea simplistă şi uşor desuetă, însă profunzimea acestuia constă în prezentarea aspectelor tradiţionale ale unei culturi extrem de bogate. Povestea cu accentele ei tragice transmite cititorului faptul că tradiţia depăşeşte scurtele vieţi umane. Ceremonia ceaiului este menţinută de oameni care pier unul după altul, de generaţii după generaţii care transmit mai departe cultul ceaiului, gesturile, obiectele sacre. Autorul atrage atenţia însă şi asupra influenţei culturii vestice, care o alterează pe cea japoneză. Tânăra generaţie, reprezentată de Kikuji şi Fumiko, nu mai are aceeaşi aplecare spre elementele simbol ale unui fel aparte de viaţă.
Naraţiunea atrage atenţia prin limbajul simplu, dar plin de trimiteri la tradiţie, prin simbolurile utilizate. Un astfel de exemplu ar putea fi titlul însuşi, cei o mie de cocori reprezentând în cultura japoneză un proces de purificare - oricine reuşeşte să facă o mie de cocori de hârtie se vindecă după o boală grea şi îi este promisă o viaţă lungă şi fericită. Aşadar "O mie de cocori" este romanul purificării şi redescoperirii vieţii.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro