Casa Albă, îngrijorată de situaţia din estul Ucrainei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casa Albă, îngrijorată de situaţia din estul Ucrainei

"Suntem foarte îngrijoraţi de intensificarea luptelor în estul Ucrainei, dar şi de informaţii ale OSCE, care anunţă aducerea, de către separatişti, sprijiniţi de ruşi, a unor importante convoaie cu arme grele şi tancuri" în zonele rebele, a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), Bernadette Meehan, citată într-un comunicat.
Înaltul Reprezentat UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a îndemnat Moscova să împiedice sosirea de întăriri în estul Ucrainei, apreciind drept "foarte îngrijorătoare" prezenţa, constatată sâmbătă de OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), a unor convoaie militare şi tancuri în zonele separatiste ucrainene.
"Peste 40 de tancuri şi camioane" au fost văzute circulând în apropiere de Makiivka, au anunţat observatorii OSCE prezenţi în Ucraina pentru a monitoriza punerea în aplicare a armistiţiului semnat la 5 septembrie între Kiev şi separatişti.
Jurnalişti ai AFP, citaţi de mediafax.ro, au văzut duminică după-amiază un convoi ce se îndrepta spre Doneţk şi era alcătuit din aproximativ 20 de camioane militare fără plăcuţă de înmatriculare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro