Centru de excelenţă ORL la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Centru de excelenţă ORL la Brăila

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a demarat un amplu program de depistare şi tratament în cazurile de surditate, în cadrul Centrului de excelenţă ORL. Cazurile grave sunt tratate chirurgical de către dr. Corneliu Codreanu, medic primar ORL, din Galaţi, cu o vastă experienţă în ţară şi în Europa. Intervenţiile se fac integral sub microscop, spitalul având în dotare un astfel de aparat, vârf de gamă în domeniul ORL, în valoare de 50.000 euro, achiziţionat din fonduri de la Consiliul Judeţean. "În strategia spitalului avem conceptul de a dezvolta centre de excelenţă, cu sprijinul Consiliului Judeţean, pe baza aparaturii şi a specialiştilor pe care-i avem. Pe partea de ORL ne-am orientat către dr. Codreanu, care a avut realizări extraordinare la Galaţi, în Franţa şi Elveţia, unde a lucrat. Am demarat împreună un program mai vast de depistare şi tratament al surdităţii", a declarat dr. Mihail Iugulescu, directorul medical al spitalului. Programul de depistare a persoanelor cu probleme de auz de adresează în special copiilor şi tinerilor, rezultatele tratamentului fiind cu atât mai bune cu cât boala este descoperită precoce. După cum a precizat dr. Mihail Iugulescu, au fost încheiate, în acest scop, protocoale de colaborare cu secţiile de pediatrie. În plus, dr. Codreanu şi-a exprimat disponibilitatea de a se deplasa în localităţile din judeţ, în cadrul unei campanii de sănătate, cu strictul necesar de aparatură medicală, pentru depistarea persoanelor cu afecţiuni auditive, care nu se pot deplasa pentru control în municipiu. "La Brăila am început tratamentul chirurgical al surdităţii, plus o depistare precoce a acestor afecţiuni la copii. Ne-am propus depistarea şi tratamentul copiilor cu surdităţi congenitale sau alte malformaţii, încă de la naştere, pentru a fi protezaţi auditiv cât mai precoce, astfel ca rezultatele să fie cât mai eficente. Zona aceasta a României se caracterizează prin sechelele otitelor, cu grade diferite de hipoacuzie şi izolare socială. Până acum, am realizat un plan de tratament al sechelelor otitelor, dar şi al malformaţiilor şi altor afecţiuni degenerative ale urechii medii, cum ar fi otoscleroza", a precizat dr. Codreanu.

Culmea chirurgiei otologice

Recent, la Spitalul Judeţean au fost operaţi doi brăileni care sufereau de otoscleroză (n.r.- o creştere osoasă anormală localizată în urechea medie, ce poate duce la hipoacuzie şi în final la pierderea completă a auzului). În cazul ambilor pacienţi, un tânăr de 35 de ani şi o femeie de 62 de ani, internaţi în secţia ORL, au fost obţinute rezultate auditive excelente. "Domnul dr. mi-a redat nu doar auzul, dar şi încrederea în mine şi bucuria că mă pot înţelege din nou cu cei din jur. Am mai fost operată în urmă cu mai mulţi ani la Bucureşti, dar în timp mi-am pierdut auzul. Am lucrat la Spitalul TBC, dar din cauza bolii m-am pensionat. Acum, parcă mă simt alt om. Operaţia a fost o reuşită, nu am făcut deloc febră şi nu am avut absolut nicio problemă. Acum pot să aud, chiar dacă sunt pansată încă la ureche", ne-a declarat Victoria Beliciu, unul dintre pacienţii operaţi de otoscleroză.
Spitalul Judeţean Brăila este singurul din sud -estul ţării unde se efectuează astfel de operaţii complexe, prin tratamentul microchirurgical efectuat de dr. Codreanu fiind rezolvate până acum opt cazuri de otoscleroză, din zona Brăila-Galaţi-Tulcea şi alte câteva zeci de cazuri de sechele otitice. "Este o microchirurgie care presupune o dotare corespunzătoare, deoarece întreaga intervenţie se desfăşoară sub microscop. Intervenţiile de genul acestea reprezintă culmea chirurgiei otologice. Reuşitele sunt fantastice, îi redai pacientului auzul şi îi reintegrezi în societate. Am vrut doar să se ştie că se pot face la Brăila, nu vreau reclamă", a spus cu modestie dr. Codreanu, care din acest motiv a şi refuzat să fie fotografiat.
Costurile operaţiei, catalogate ca având complexitatea unui transplant, sunt suportate de către spital, însă deoarece nu există un Program Naţional de tratament al surdităţii, Casa de Asigurări de Sănătate nu decontează şi implantul utilizat în chirurgia otosclerozei, pe care trebuie să-l suporte pacientul. "Pistonul costă 30 euro, cumpărat de la Paris şi 75 de euro, din România, e un singur furnizor, care dictează în felul asta preţul", a precizat dr. Codreanu, adăugând că de câte ori are ocazia, cumpăra din Franţa acest dispozitiv.

Din Galaţi, via Europa, la Brăila

Gălăţean de origine, dr. Codreanu a căpătat o experienţă vastă în microchirurgia urechii, atât la Bucureşti, unde a făcut prima incizie, în 1994, sub îndrumarea prof. Traian Ataman, cât şi în oraşul natal, dar şi la Paris, unde a lucrat mai mulţi ani, fiind de asemenea recunoscut pentru o serie de cercetări în domeniul specializării sale, în Elveţia şi Australia. "În România fac astfel de operaţii din 97-98, cu intermitenţe, cât am fost plecat în Europa. Este o intervenţie care a intrat, pot spune, în obişnuinţa secţiei ORL a Spitalului Judeţean Brăila, unde am început să le fac acum un an şi jumătate, de când am venit", a precizat dr. Codreanu, care foloseşte la intervenţiile chirurgicale pe care le efectuează, în mare parte, instrumentarul propriu, spitalul fiind în curs de achiziţionare a dotărilor necesare unor astfel de operaţii.
Dr. Codreanu a renunţat la cariera medicală din Elveţia şi a ales să vină să lucreze la Brăila. "Dl. preşedinte al Consiliului Judeţean m-a convins să vin la Brăila. M-a sunat de mai multe ori, nu ştiam ce este aici, nici ce dotări are spitalul. Însă nu m-am întors la Galaţi, pentru că acolo trebuia să fac cerere la direcţia spitalului, să pot opera cu instrumentele mele. Eu le furnizam instrumentele şi mă puneau să fac cerere dacă să-mi aprobe sau nu operaţia. Iar asta m-a deranjat foarte tare. După vreo şapte referate la unul din managerii spitalului, acesta m-a chemat şi mi-a spus că nu are ce să facă cu mine, să plec ori la Bucureşti ori înapoi în Franţa. Şi am plecat, nu mai am nicio treabă cu Galaţiul", a spus dr. Codreanu.
Medicul se ocupă şi de formarea de discipoli, unul dintre aceştia fiind fiul său, dr. Corneliu Codreanu, tot medic ORL-ist, care a renunţat la cariera din Franţa pentru a veni la Brăila, şi dr. Lucian Lăpuşneanu, şeful secţiei ORL, împreună cu care formează nucleul Centrului de excelenţă.

Tratamentul chirurgical al afecţiunilor glandei tiroide

Spitalul Judeţean dezvoltă, totodată, un program interdisciplinar între specialităţile endocrinologie, chirurgie ORL şi chirurgie generală, pentru tratamentul chirurgical al afecţiunilor glandei tiroide, inclusiv cancerul, astfel încât bolnavii brăileni să nu mai fie nevoiţi să meargă la Bucureşti. "Împreună cu dr. Codreanu dezvoltăm un program interdisciplinar pe chirurgie generală, ORL, endocrinologie, de tratament chirurgical al afecţiunilor glandei tiroide. Am demarat programul şi am avut câteva cazuri, cu evoluţie foarte bună. Prin medicii tineri pe care-i avem în spital, vrem să reorientăm pacienţii către Brăila care, trebuie să ştiţi, a avut o tradiţie foarte bună de chirurgie a glandei tiroide. Dr. Stoica, Stalnicov, Frăţilă, operau mult cazuri de tiroidă. Când au plecat din sistem şi ulterior din lumea aceasta, toată patologia a fost orientată către Institutul Parhon şi oamenii au învăţat drumul către Bucureşti. Acum suntem într-o perioadă de reclădire a ceea ce a fost odinioară şi vrem, cu endocrinologii tineri, medici angajaţi ai spitalului, să reorientăm populaţia către Brăila", a declarat dr. Iugulescu.
Conducerea unităţii estimează că primele şase săli de operaţie din noul bloc operator, dotate cu aparatură medicală de ultimă generaţie, vor fi inaugurate în toamnă, putând fi folosite pentru tratamentul chirurgical al întregii patologii tiroidiene. Proiectul de modernizare a blocului operator se derulează în trei etape, care vizează în total 11 săli de operaţie. Blocul operator va avea integrat şi o secţie de terapie intensivă în structura lui, cu două rezerve şi un salon. Conducerea spitalului intenţionează să invite specialişti din alte ţări pentru a efectua intervenţii chirurgicale unice în România, în noile săli de operaţie de la Brăila.
"Anul trecut am fost la congresul mondial al cancerului tiroidei, de la Toronto, unde am prezentat o lucrare cu cazurile de chirurgie a tiroidei, pe care le-am rezolvat, parte dintre ele din cazuistica dr. Codreanu, pe mai mulţi ani. A fost o lucrare de sinteză, în care am tras şi concluzii. Spre mândria noastră, am fost singurii din România care ne-am dus cu o lucrare ştiinţifică prezentată, a mai fost un poster de la Iaşi şi atât. Lucrarea a fost foarte bine primită, am fost curtaţi şi am făcut nişte legături cu colegi din alte ţări. Avem intenţia să invităm specialişti să opereze în sălile noastre noi, pe probleme deosebite ale tiroidei, unice în ţară", a spus dr. Iugulescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro