* la două luni după comiterea faptei, indivizii au fost reținuți de polițiști * cerbii carpatini ajung foarte rar în zona Brăilei, pentru că suprafețele împădurite sunt mici, activitatea umană de pe câmpuri e intensă, iar haitele de câini vagabonzi fac ravagii în rândul animalelor sălbatice * este, așadar, cu atât mai condamnabil faptul că puținele exemplare care își fac apariția pe meleagurile noastre cad pradă unor astfel de neoameni dotați cu puști de vânătoare
Trei indivizi din satul Țăcău, comuna Mărașu, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani, au fost reținuți de polițiști, joi, 27 ianuarie, într-un dosar de braconaj care se află în cercetare de mai bine de două luni. Astfel, cei trei ar fi împușcat un cerb carpatin, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 2021, însă n-au apucat să se bucure de pradă, deoarece polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au prinse de veste și s-au sesizat din oficiu, începând cercetările în acest caz.
”În data de 18.11.2021, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile celor trei bărbați, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 50 de kg de carne, două arme letale de vânătoare și 288 de cartușe letale de vânătoare, deținute legal. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Aceștia ar fi folosit muniție interzisă la deținere, confecționată artizanal și ar fi efectuat uz de armă letală fără drept. În urma analizelor efectuate, s-a stabilit faptul că mamiferul vânat este din specia cerbului carpatin, astfel, în cursul zilei de ieri, cei trei bărbați au fost reținuți pe baza de ordonanță pentru 24 de ore și au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila. Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila”, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Cerbul carpatin este o specie foarte rară pe raza județului Brăila, aspect ce face cu atât mai abominabilă fapta celor trei braconieri. Potrivit directorului Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brăila, Laurențiu Radu, foarte puține exemplare ajung în zona noastră, din cauză că avem suprafețe împădurite mult mai mici decât în alte județe. La asta se adaugă faptul că pe câmpuri este activitate agricolă intensă dar sunt și numeroși câini fără stăpân care fac ravagii în rândul faunei sălbatice. ”Cerbii carpatini dar și cerbii lopătari ajung foarte rar în județul nostru. În general, trec Dunărea din județul Tulcea în perioada când se află porumb necules pe câmp, dar nu stau mult, din cauza frecvenței mari a activităților umane, dar și a prezenței haitelor de câini vagabonzi. Contează și că suprafața împădurită a Brăilei este foarte mică în comparație cu cea a altor județe. De aceea, este cu atât mai condamnabil faptul că puținii cerbi care ajung aici sunt împușcați de asemenea indivizi. Noi nu avem cotă de recoltare la cerbi, tocmai pentru că sunt puține exemplare și trebuie protejate, nu împușcate. Cel care a împușcat cerbul este membru al AJVPS Brăila de puțin timp, doar de un an și ceva. I s-a reținut permisul de vânător până la finalizarea cercetărilor și, dacă va fi găsit vinovat în justiție, nu va mai putea practica vânătoarea timp de trei ani. Oricum, nu va mai fi acceptat ca membru în AJVPS Brăila! Pe lângă cerb, a împușcat și doi iepuri, într-o perioadă când nu e sezon de vânătoare la această specie. Un om normal la cap nu trage într-o iepuroaică gestantă...”, ne-a declarat directorul Radu.