Cernobîl, la un pas de un nou dezastru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cernobîl, la un pas de un nou dezastru

Incendiul s-a propagat pe o suprafaţă de aproape 320 de hectare. Un număr de 305 de persoane au fost mobilizate în lupta cu flăcările, plus zeci de autospeciale, trei avioane şi două elicoptere. Poliţia ucraineană a precizat în noaptea de marţi spre miercuri că a procedat la evacuarea mai multor locuitori din această zonă.
„În mai multe sate, în special la Lubianke şi Ilinţah, sunt oameni care trăiesc ilegal. Membri ai poliţiei din zona centralei i-au evacuat într-un loc mai sigur. Bunurile lor şi animalele de pe lângă casă au fost de asemenea evacuate", a indicat, într-un comunicat, serviciul de presă al poliţiei ucrainene. Premierul Arseni Iaţeniuk s-a deplasat la faţa locului, pentru a se întâlni cu pompierii. „Serviciile noastre pentru situaţii de urgenţă fac totul pentru a opri extinderea incendiului", a declarat el. Explozia reactorului nr. 4 de la centrala Cernobîl în 1986 a contaminat o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia şi Belarus, aminteşte agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro