Chiriac l-a prins pe Iordache de crac! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiriac l-a prins pe Iordache de crac!

Am crezut că, atâta vreme cât nu l-am votat, Francisk Chiriac nu mă va dezamăgi. Nu mi-am făcut iluzii în ceea ce îl priveşte, aşa că nu aveam aşteptări de la Chiriac. Iată însă că am ajuns în situaţia de a spune că m-a dezamăgit Chiriac. Şi nu este vorba despre prestaţia lui ca preşedinte de judeţ (care este praf, din punctul meu de vedere), ci de cea de cavaler al dreptăţii.

Am crezut că Chiriac chiar are dovezi serioase când a spus că Ştefan Cătălin Iordache a încasat mii de euro din bani publici prin intermediul gazetei lui, InfoBrăila. Nu am nici timpul şi nici dispoziţia necesare să detaliez acum subiectul Iordache, care este un personaj pe care mulţi politicieni, de la stânga la dreapta, s-au bazat de-a lungul timpului, iar acum cică “le miroase”. O să mă refer doar la Chiriac, care promitea dezvăluiri interesante cu privire la Cătălin Iordache (consilier judeţean din partea PNDrăghincescu Brăila). Când colo, marea dezvăluire, care a făcut şi obiectul unei sesizări la ANI, este suma de 60 de lei pe care Iordache ar fi încasat-o, în luna mai 2016, în campania electorală, de la Bibliotecă. Bani care în cele din urmă au fost returnaţi, dar nu e cazul să intrăm în amănunte.

Aşadar, taman când mă pregăteam să aflu câte mii de euro şi-a tras Iordache ilegal din bani publici, aflu că suma este de numai 60 de lei. Păi, pentru banii ăştia Iordache cred că nici nu îi răspundea la telefon lui Bunea Stancu, darămite să se mai şi găsească cu el. Sunt dezamăgit de “dezvăluirile” preşedintelui Francisk Chiriac, care a început să mintă mai mult decât o gazetă de partid, de 2 bani. (Pamfil ŞORICARU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro