Chivu, băiat deştept! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chivu, băiat deştept!

Ascultaţi acilea: cică nu s-a "implicat în coordonarea structurilor inspectoratului, utilizând în mod excesiv delegarea explicită şi implicită a atribuţiilor ce îi reveneau", adică le-a dat de treabă la adjuncţi şi el boierea prin Caraibe; sau "nu a urmărit fişele posturilor celor doi adjuncţi, precum şi pe cele ale şefilor serviciului cazier judiciar şi resurse umane, precum şi pe cele ale lucrătorilor din cadrul structurii Finanţe-Contabilitate, să fie actualizate", adică după ce le delega competenţe nu se îngrijea conştiincios să le şi consemneze în fişa postului. Şi tot aşa. Cu alte cuvinte, inspectorul-şef al unei poliţii, indiferent că e din Brăila, Bucureşti, Constanţa etc trebuie să fie un birocrat perfect şi, în rest, dacă-şi face vile, dacă-şi schimbă maşinile ca pe chiloţi, dacă-şi ia terenuri prin păduri, dacă bate palma cu infractorii, dacă-şi mută averea pe numele soacrei, să-i fie de bine! Ministerul se declară mulţumit că şeful poliţiei respective "a urmărit la nivelul serviciului Cabinet să se întocmească planuri trimestriale de activitate, a aprobat planurile de muncă ale serviciului Logistic pentru trimestrul IV din 2010 şi evaluarea pentru aprilie şi octombrie 2010". Bravos stimabililor, gândiţi fix ca nişte miliţieni cu o singură circumvoluţiune pe creier şi aia de la caşchetă. Acuma, nu-nţeleg, ăsta era raportul ăla "secret de stat" care nu a fost comunicat colegilor de la "Obiectiv" şi în baza căruia urmau să mai cadă şi alte capete? Sau v-a fost ruşine să-l daţi la presă, ca să nu vadă tot poporul cum faceţi voi controale, la fel ca pe vremea lui Blaga, când deşi era neagră, hârtia devenea brusc albă, după ce trecea prin biroul lui Fătuloiu!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro