Cine garantează efectele vaccinării? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cine garantează efectele vaccinării?

Zilele trecute a avut loc prima dezbatere publică privind Legea vaccinării. Un proiect de lege controversat, care prevede obligativitatea imunizării şi pedepse aspre pentru părinţii care refuză vaccinarea, fiind astfel acuzaţi de rele tratamente asupra copilului. În prezenţa ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, care a anunţat decesul celui de-al 25-lea copil în epidemia de rujeolă începută în toamna anului trecut, şi a altor reprezentanţi ai sistemului de Sănătate, majoritatea persoanelor care au participat la discuţii şi-au manifestat dezaprobarea faţă de vaccinarea obligatorie.

Părinţi, medici, autorităţi, au întors pe toate feţele problema vaccinării, cât şi proiectul de lege care îi obligă pe părinţi să-şi imunizeze copiii, dar, după primul tur de discuţii, majoritatea s-a opus acestei măsuri prin care părinţii ar putea fi acuzaţi de nerespectarea legii.

Cert este că, de-a lungul timpului, vaccinurile şi-au demonstrat eficienţa şi au eradicat boli care au măcinat de secole omenirea. Din start, nici nu se poate pune în discuţie faptul dacă vaccinarea este bună sau nu, pentru că, deja şi-a dovedit eficacitatea. În România se vaccinează anual aproximativ 200.000 de copii, care sunt astfel salvaţi de la moarte, iar părinţii sunt deja conştienţi de importanţa imunizării celor mici, pentru prevenirea unor maladii grave. Problema care se ridică în momentul de faţă o reprezintă obligativitatea părinţilor de a vaccina copiii şi sancţionarea prin lege a celor care refuză.

Pe de altă parte, dincolo de rolul de prevenire a diverselor afecţiuni, vaccinurile au şi reacţii adverse, unele dintre acestea  reuşind să mutileze pe viaţă sănătatea copiilor; reacţii despre care, din păcate, medicii nu vorbesc.

Veţi spune că orice medicament are reacţii adverse, că, între două rele, alegem răul cel mai mic, dar nu este întotdeauna aşa. Mulţi părinţi au trăit adevărate drame după ce şi-au imunizat copiii, mulţi copii au rămas cu sechele pe viaţă de la un vaccin, sau chiar au murit. Dintr-un copil sănătos, în momentul vaccinării, nimeni nu poate garanta ce se poate întâmpla după acest lucru. Medicii sau industria farmaceutică nu au răspuns niciodată în faţa legii dacă un copil  a rămas cu probleme grave de sănătate după administrarea unui vaccin sau altul. De ce ar trebui, atunci, să fie acuzaţi părinţii pentru rele tratamente administrate minorului dacă refuză vaccinarea?

Părinţii îşi pot asuma doar riscuri, prin faptul că refuză imunizarea, dar, după părerea mea, nu pot fi acuzaţi de încălcarea legii.

Cunosc părinţi care şi-au vaccinat copiii, care nu au ieşit din sfatul medicului pediatru la nicio imunizare şi părinţi care nu şi i-au vaccinat niciodată. Dar, când copiii au rămas cu sechele în urma unui vaccin, medicul a ridicat din umeri a neputinţă. Cine îşi asumă responsabilitatea pentru aceste cazuri?

Cu siguranţă, România are nevoie de o lege a vaccinării, care să garanteze că există stocuri suficiente pentru copiii care ar trebui imunizaţi, aşa cum are nevoie de multe alte legi, prin care să se asigure dreptul la sănătate în clinicile sau spitalele din ţară, nu în străinătate. Dar, ce nevoie avem să acuzăm nişte părinţi care vor să-şi crească fără medicamente şi fără vaccinuri copiii şi să prevină eventualele îmbolnăviri prin metode naturiste, de exemplu?

Părinţii care iau decizia de a nu-şi vaccina copiii nu pot fi acuzaţi de rele tratamente, cum prevede proiectul de lege, atâta timp cât copiii respectivi sunt sănătoşi şi bine dezvoltaţi, aşa după cum nu sunt pedepsiţi nici cei care au cauzat suferinţă şi boli grave copiilor care au fost vaccinaţi.

S-au gândit legiuitorii care vor să arunce părinţi după gratii că, în ultima perioadă, de când a crescut de cinci-şase ori numărul dozelor de vaccin administrate bebeluşilor, a explodat şi numărul bolilor  cronice la copii, iar imunitatea este din ce în ce mai scăzută?

Şi, nu în ultimul rând, unde au fost raportate efectele reacţiilor adverse ale vaccinurilor şi câţi producători de medicamente au fost traşi la răspundere pentru copiii pe care i-au distrus cu boli care nu sunt ale copilăriei, cum ar fi: reumatism, diabet, astm bronşic, cancer, alergii sau tulburări comportamentale?

Proiectul de lege privind vaccinarea este în dezbatere publică până pe data de 20 mai 2017. Voi ce aveţi de spus?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro