Liberalii brăileni au ajuns la concluzia că pentru sezonul electoral 2009-2010 cel mai potrivit cadou ar fi nişte cizme. Nu cizme Jean Paul Gaultier, ci din cauciuc. Cizmele deja au fost descărcate la sediul PNL Brăila şi urmează să fie împărţite alegătorilor care vor vota cu Traian Băsescu... am glumit, băi domnu' Cibu.
Iată, aşadar, ce înseamnă o campanie de bun simţ. Măsori alegătorul din cap până-n picioare şi te faci că eşti la picioarele lui. Iar după ce ai rămas la picioarele lui (la mişto, evident), îi dai cu cizma în călcâi, să simtă că ţii la el.
Nu ştiu cine a venit cu ideea de a da cizme oamenilor, dar aici mă văd nevoit să-i bat obrazul prieteneşte lui Crin Antonescu. Adică de ce cizme şi nu paltoane, de exemplul, că tot vine anotimpul rece? Sau mai bine izmene pentru bărbaţi şi dresuri pentru femei, că tot a anunţat Busu că iarna asta va fi de belea, cu geruri crâncene? Este adevărat că şi cizmele sunt folositoare la casa omului, dar asta înseamnă că liberalii (şi implicit domnu' Antonescu) îi tratează pe alegători ca pe nişte desculţi. Ascultându-l pe domnu' Antonescu, care este un foarte bun orator, şi uitându-mă apoi la cizmele din cauciuciu vârâte pe gâtul piciorului brăilenilor îmi dau seama că ceva nu-i în regulă. O fi Crin Antonescu băiat din Tulcea, trăit printre lipoveni, cu dor de baltă, dar dacă a ajuns să apeleze la o pereche de cizme pentru una bucată vot mai bine merg şi-mi bag piciorul în el de vot, să fiu sigur că nu votează vreun bou încălţat în locul meu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.