Cine sunt primii beneficiari ai legii dării în plată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cine sunt primii beneficiari ai legii dării în plată

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a procesat până în prezent 100 de notificări privind darea în plată adresate băncilor. Asociaţia solicită eliminarea impozitului de plată în cazul dării în plată şi micşorarea taxelor notariale aferente cu 90% căci debitorii nu pot face rost de aceste sume de bani, a anunţat ieri preşedintele Asociaţiei, Alin Iacob, transmite Digi24.
„Majoritatea debitorilor pentru care am procesat notificări au anunţat că nu pot face rost de aceste sume de bani, pentru impozit şi taxe notariale, astfel că legea devine inaplicabilă", a subliniat şi Alexandra Burada, avocat al AURSF.
Potrivit acesteia, dintre notificările iniţiate, majoritatea provin de la clienţi ai Credit Europe Bank şi Bancpost.

Băncile nu le-au oferit nicio variantă decentă

„Majoritatea notificărilor provin de la clienţi ai băncilor care nu au venit pe piaţă cu nicio ofertă reală de pentru clienţii cu probleme. Se remarcă Bancpost şi Credit Europe. Cei mai mulţi au apartamente cu două şi trei camere, pentru care soldul creditului nu a scăzut cu mai mult de 10% de la contractare până în prezent, majoritate pe franci elveţieni", a explicat avocatul citat.
Mai mult, Burada a specificat faptul că, deşi legea nu impune un anumit grad de îndatorare pentru cei care vor să dea în plată, toţi cei care au iniţiat notificări au un grad de îndatorare de peste 90%.
„AURSF a făcut două demersuri în acest sens. Ieri (marţi-n.r.) am trimis o scrisoare MFP în care solicităm elaborarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să se excepteze beneficiarii Legii nr.77/2016 de la de la plata impozitului pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Ca motive am invocat, în primul rând, faptul că debitorul nu realizează un câştig ci, din contră, are o pierdere semnificativă din renunţarea la locuinţă, din avansul plătit la contractarea creditului, care la vremea respectivă ajungea la 20%, din plata ratelor timp de 8 - 10 ani, care de multe ori au inclus dobânzi şi comisioane percepute în mod abuziv de bancă. Aşadar, debitorul plăteşte impozit pe pierdere", a explicat Alin Iacob.
Potrivit acestuia, perceperea acestui impozit, care poate ajunge chiar la 10.000 de lei, reprezintă o barieră artificială şi incorectă în calea deciziei debitorului de a apela la prevederile Legii privind darea în plată.
Mai mult, reprezentanţii AURSF consideră incorectă aplicarea impozitului la soldul creditului şi nu la valoarea imobilului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro