Cine te îmbracă? O treime dintre bărbaţii care trăiesc în cuplu poartă numai haine alese de iubite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cine te îmbracă? O treime dintre bărbaţii care trăiesc în cuplu poartă numai haine alese de iubite

Potrivit rezultatelor sondajului realizat de site-ul isme.com, femeile preiau controlul asupra modului în care se îmbracă jumătăţile lor pentru ca ei să nu comită "crime" în domeniul modei, precum şosetele purtate cu sandale sau ţinutele complete din denim, informează dailymail.co.uk.
37% dintre bărbaţii care trăiesc în cuplu nu îşi cumpără niciodată haine singuri, iar 48% dintre aceştia nu au nici cea mai vagă idee asupra mărimii pe care o poartă la haine, potrivit acestui sondaj.
În ceea ce îi priveşte pe bărbaţii care îşi cumpără haine singuri, ei o fac doar dacă garderoba lor este prea uzată, iar când achiziţionează astfel de lucruri o fac ţinând cont mai ales de preţ şi nu de aspect. Sondajul, la care au participat aproximativ 2.000 de femei cu vârste de peste 50 de ani, a mai scos la iveală faptul că bărbaţii obişnuiţi renunţă în general la a le mai păsa de aspectul lor exterior după ce trec de vârsta de 37 de ani.
În consecinţă, aproape 59% dintre femei recunosc că se simt forţate să intervină şi să controleze aspectul ţinutelor partenerilor de viaţă, pentru că hainele acestora sunt fie depăşite sau bătrâneşti (18%), fie lipsite de stil sau nepotrivite ca formă (31%), fie ridicole (19%).
Participantele la acest sondaj spun că le-ar plăcea ca partenerii de viaţă să se îmbrace ca George Clooney şi Hugh Grant, însă, dacă sunt lăsaţi de capul lor, aceştia sfârşesc în ţinute de tipul celor purtate de prezentatorul de televiziune Jeremy Clarkson.
Printre "crimele" din domeniul modei săvârşite de bărbaţii care trăiesc în cuplu se numără - potrivit partenerelor de viaţă - jeanşii prea largi, cu talia prea înaltă sau prea scurţi (lăsând să se vadă glezna), purtaţi cu o cămaşă sau jachetă tot din denim, lenjeria intimă bătrânească sau prea strâmtă, slip de baie prea decoltat, costumele în culori terne maronii sau bej, sandalele purtate cu şosete, ţinutele prea tinereşti purtate de bărbaţii de vârsta a doua etc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro