Circa 2.500 de fermieri n-au cerut încă subvenţia la hectar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Circa 2.500 de fermieri n-au cerut încă subvenţia la hectar

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) avertizează producătorii agricoli locali care nu au depus încă cererea de subvenţie pe suprafaţă că mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a accesa această formă de sprijin financiar. Mai precis, termenul până la care agenţia nu percepe penalităţi de întârziere este joi, 15 mai. Potrivit datelor APIA Brăila, la nivelul Centrului judeţean au fost depuse 12.580 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 134.692, 45 ha, toate completate cu aplicaţia IPA Online. Ca termen de comparaţie, în campania SAPS de anul trecut, agenţia locală a înregistrat un număr total de 15.098 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 349.446,82 hectare. Aşadar, mai sunt aşteptaţi să depună cererile online circa 2.500 fermieri, pentru o suprafaţă de circa 214.000 ha. "Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, până cel târziu 15 mai, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După 10 iunie 2014, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul", ne-a declarat Daniela Militaru, directorul executiv al APIA Brăila.
Reamintim că în campania SAPS din 2012, agenţia locală a înregistrat un număr total de 15.150 de cereri pentru o suprafaţă de 348.619,93 hectare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro