Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că de la lansarea campaniei de depunere a cererilor la subvenţia pe suprafaţă (SAPS), la Brăila au fost depuse puţin peste 9.000 de cereri pentru o suprafaţă de 55.564 ha, toate completate cu aplicaţia IPA Online. Cu titlu de comparaţie, anul trecut, în aceeaşi perioadă erau depuse aproape 9.800 de cereri vizând o suprafaţă de aproximativ 63.000 ha. În acest context, conducerea APIA Brăila avertizează că au mai rămas puţin peste 2 săptămâni până la expirarea termenului în care agricultorii pot depune cererile fără a fi penalizaţi. "Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, până cel târziu 15 mai, o singură cerere de plată. Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 16 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2014 cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul", ne-a declarat Daniela Militaru, directorul executiv al APIA Brăila.
Reamintim că în campania SAPS de anul trecut, agenţia locală a înregistrat un număr total de 15.098 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 349.446,82 hectare, iar în 2012 rezultatul final a fost 15.150 de cereri pentru o suprafaţă de 348.619,93 hectare.