CJ caută bac pentru a asigura traversarea Dunării, fără a apela la privaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CJ caută bac pentru a asigura traversarea Dunării, fără a apela la privaţi

"Suntem în faza finală pentru a scoate la licitaţie drumul Blasovei, deci aproape 15 km de racord la magistrală. Acolo mai avem de realizat ultima parte, binderul şi asfaltul. Sunt mai mult de 15 km până la intersecţia cu magistrala, va fi un drum de beton, că nu mai aruncăm bani pe lidonit şi alte tâmpenii. El va fi scos pe un contract multianual, în întregime, până la Măraşu şi Frecăţei, astfel încât cele două localităţi să fie racordate la municipiul Brăila. Dacă vom reuşi să facem rost şi de bac, va fi şi mai bine, discutăm cu armata, poate reuşim să transferăm 1-2 bacuri, iar Consiliul Judeţean va acorda gratuităţi pentru cei care locuiesc în Insulă".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro