Clanul Buricea a scăpat de arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Clanul Buricea a scăpat de arest

inculpaţii Stoinescu Robert Florentin şi Tudorache Mihai, membri ai grupării specializate în infracţiuni de proxenetism, trafic de persoane şi şantaj, au scăpat din spatele gratiilor • proxeneţii care lucrau sub protecţia lui Marian Buricea, fiul interlopului Dumitru Buricea, au ieşit învingători la Tribunalul Brăila şi Curtea de Apel Galaţi, chiar înainte de sărbători • judecătorii nu au admis propunerea procurorilor DIICOT care cereau prelungirea arestului preventiv, măsura fiind înlocuită cu arestul la domiciliu • s-a formulat contestaţie

 

Interlopii din clanul “Buricea” acuzaţi de infracţiuni de proxenetism, trafic de persoane şi şantaj, pe care procurorii DIICOT i-au trimis în spatele gratiilor, la sfârşitul lunii octombrie, au scăpat de măsura arestului preventiv. Asta după ce judecătorii Tribunalului Brăila dar şi cei de la Curtea de Apel Galaţi nu au admis propunerea de prelungire a măsurii de arest preventiv. S-a luat decizia de a fi înlocuită măsura cu una mai blândă, respectiv cea a arestului la domiciliu. Decizia s-a luat de prima instanţă, chiar înainte de Crăciun, însă procurorii au formulat contestaţie, iar dosarul a ajuns la CA Galaţi. Nici aici soluţia dată nu a fost în favoarea procurorilor DIICOT, astfel că ambii inculpaţi, membri ai unui grup infracţional care lucra sub protecţia lui Marian Buricea, fiul interlopului Dumitru Buricea din Brăiliţa, au petrecut liniştiţi sărbătorile de iarnă. Au, totuşi, nişte obligaţii pe care trebuie să le respecte, pentru a nu risca să ajungă din nou la arest. “Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila în ceea ce priveşte prelungirea stării de arest preventiv a inculpaţilor Stoinescu Robert Florentin şi Tudorache Mihai. Dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpaţi, prin încheierea de şedinţă din 26 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Brăila, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Instituie în sarcina inculpaţilor Stoinescu Robert Florentin şi Tudorache Mihai obligaţia de a nu părăsi domiciliul din Brăila fără permisiunea instanţei de judecată. Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Stoinescu Robert Florentin şi Tudorache Mihai au următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice direct sau indirect pe orice cale, cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii ori experţii”, este soluţia dată de Tribunalul Brăila, la şedinţa din 18 decembrie.

Instanţa a desemnat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila – Biroul de Supraveghere Judiciară pentru supravegherea inculpaţilor Stoinescu Robert Florentin şi Tudorache Mihai. S-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, la data rămânerii definitive a soluţiei.

Imediat, procurorii au formulat contestaţia, iar în scurt timp cauza a ajuns la Curtea de Apel Galaţi. La şedinţa din 22 decembrie, adică înainte de sărbătoarea de Crăciun, s-a stabilit clar că inculpaţii din dosarul de proxenetism pot merge acasă. Judecătorii instanţei superioare au respins, ca nefondată, contestaţia formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Brăila.

 

Percheziţii la membrii clanului “Buricea” şi arestări

La data de 25 octombrie 2017, procurorii DIICOT BT Brăila, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat un număr de 34 percheziţii domiciliare, în municipiul Brăila, în judeţele Galaţi şi Dâmboviţa şi în localitatea Karlsruhe, Germania, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. Gruparea era coordonată de un nucleu constituit pe raza municipiului Brăila şi a cărei activitate infracţională se consuma în state ale Uniunii Europene.

După percheziţiile de amploare efectuate inclusiv la domiciliul lui Marian Buricea, şase suspecţi au fost reţinuţi şi duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Era vorba despre Tudorache Mihai, Moldoveanu Marius Alin, Stoinescu Robert, Vlad Cosmin Dumitrel, Sava Valentin, Moldoveanu Ştefănică Cristian. Doar două persoane au fost arestate, faţă de celelalte fiind dispusă măsura controlului judiciar.

În urma percheziţiilor, s-au confiscat sute de mii de euro, autoturisme de lux, şalupe, bijuterii scumpe, telefoane mobile de ultimă generaţie, laptopuri şi multe alte bunuri de valoare. Gruparea era coordonată de brăileanul Tudorache Mihai, protejat de naşul Marian Buricea. Proxeneţii s-au folosit de naivitatea mai multor tinere, care proveneau din familii sărace şi dezorganizate. Fetele erau trimise “la produs” în Austria, Elveţia, Germania, Belgia, Italia şi Spania. Pentru că “afacerea” era una prosperă, în 2013, au mai aderat şi alţi proxeneţi la grupul infracţional. Unele tinere îşi dădeau acordul pentru a practica prostituţia, altele erau constrânse ori induse în eroare, până când proxeneţii reuşeau să le introducă în reţeaua creată. Aşa cum precizează şi anchetatorii, câteva fete erau ameninţate, şantajate, până când cedau şi “acceptau” să se prostitueze. Banii obţinuţi din “munca” fetelor erau folosiţi, în cea mai mare parte, de traficanţi. Liderul brăilean percepea bani de la ceilalţi membri ai grupării, în schimbul unor ponturi despre locurile în care tinerele ar putea face bani mulţi. În filmarea DIICOT se observa cum mascaţii au descins la o vilă impunătoare din cartierul Brăiliţa, care ar aparţine lui Marian Buricea. Au fost filmate “bijuteriile” pe patru roţi, pe care anchetatorii au pus sechestru.

Din probele administrate în cauză, au arătat procurorii, rezulta că în primăvara anului 2012 Tudorache Mihai, în calitate de lider (acţionând însă sub protecţia naşului său – Buricea Marian), împreună cu Stoinescu Robert Florentin, Matei Valentin, Moldoveanu Marius Alin, Moldoveanu Ştefăniţă Cristian a constituit un grup infracţional organizat, specializat în obţinerea de foloase patrimoniale din exploatarea sexuală (uneori cu acordul tinerelor, ori prin constrângerea sau inducerea în eroare a acestora) a mai multor tinere pe teritoriile unor state europene. Potrivit procurorilor, la acest grup infracţional organizat a aderat în cursul anului 2013 şi Vlad Cosmin Dumitrel, în timp ce Sava Valentin a desfăşurat, în acelaşi an, activităţi de sprijinire a acţiunilor infracţionale ale grupului. Traficanţii de persoane/proxeneţii au urmărit racolarea, transportul, cazarea şi exploatarea unor victime într-un interval cât mai mic de timp, fapt care le-a asigurat rapid obţinerea unor importante venituri materiale. Tinerele racolate şi exploatate sexual provin, cu precădere, din medii sociale sărace, din familii dezorganizate, fără venituri importante. Unele dintre tinerele obligate să practice prostituţia pe teritoriile unor state europene au fost găsite de organele de poliţie şi audiate. Acestea au indicat şi alte tinere care practicau prostituţia în folosul unora dintre persoanele despre care există indicii că fac parte din grupul infracţional organizat. Procurorii au cerut arestarea inculpaţilor dar numai doi au ajuns în spatele gratiilor, iar acum şi aceştia sunt semi-liberi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro