În cadrul ultimei şedinţe ordinare a CLM, consilierii muncipali au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării "Administraţiei Portuare". După cum se arată în documentaţia proiectului, "Administraţia Portuară" ar urma să activeze în cadrul Serviciului de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară Brăila, în zona de jurisdicţie portuară a municipiului. "«Administraţia Portuară» va îndeplini, prin Biroul de Administrare Portuară şi Transport Naval, din cadrul Serviciului de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară Brăila, toate atribuţiile ce-i revin conform prevederilor O.G. nr. 22/1999 completată şi modificată prin Legea nr.108/03.06.2010", se arată în proiectul de hotărâre. Conform Ordonanţei de Urgenţă sus-menţionate, atribuţiile "Administraţiei Portuare" vor fi acelea de "încărcare/descărcare şi/sau transbordare de mărfuri, precum şi operaţiunile de îmbarcare/debarcare şi/sau transbordare a pasagerilor la maluri neamenajate ori în puncte izolate".
