Mergi la conţinutul principal

CNAIR a câștigat procesul împotriva WeBuild pentru lucrările întârziate la pod

• anunțul a fost făcut, recent, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe rețelele de socializare • Curtea de Apel București a confirmat obligativitatea achitării unor penalități de peste 80 milioane lei de către antreprenor pentru cele 800 de zile de întârziere • decizia este definitivă și executorie, au punctat reprezentanții CNAIR

 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ieșit învingătoare din procesul pe care l-a avut cu antreprenorul care a lucrat la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila. CNAIR și-a anunțat recent victoria pe pagina oficială de Facebook, în data de 19 iunie, precizând că decizia Curții de Apel București este definitivă și executorie. Potrivit comunicatului Companiei, instanța a confirmat obligativitatea antreprenorului italian WeBuild la achitarea unor penalități de peste 80 milioane lei, corespunzătoare a peste 800 de zile de întârziere la lucrările de la pod.

”CNAIR câștigă definitiv procesul privind întârzierile la Podul de la Brăila.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut o decizie definitivă și executorie la Curtea de Apel București în procesul împotriva antreprenorului WeBuild, în legătură cu întârzierile majore în finalizarea Podului de la Brăila. Instanța a confirmat obligativitatea achitării unor penalități în valoare de peste 80 de milioane de lei (aproximativ 16 milioane de euro), corespunzătoare celor peste 800 de zile de întârziere. Această hotărâre vine în urma unei prime decizii favorabile obținute de CNAIR în luna ianuarie 2024. Acum, verdictul este definitiv, consolidând angajamentul nostru pentru respectarea contractelor și protejarea fondurilor publice. CNAIR își reafirmă determinarea de a acționa ferm în fața nerespectării obligațiilor contractuale și de a asigura finalizarea proiectelor majore de infrastructură în beneficiul cetățenilor”, se precizează în postarea Companiei alături de un link către un articol publicat de Economedia.ro pe această temă.

Potrivit sursei citate, CNAIR câștigase acest proces și în primă instanță, în ianuarie 2024, însă de această dată decizia a devenit definitivă și obligatorie.

„Tip soluție: Nefondat. Soluția pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19.06.2025, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”, citează Economedia.ro din decizia instanței.

Așa cum se știe, constructorului podului suspendat peste Dunăre a fost asocierea italiano-japoneză Astaldi/WeBuild – IHI Infrastructure System Co. Ltd. Potrivit presei centrale, WeBuild mai are și alte proiecte în lucru la nivel național contractate tot de la CNAIR.

Vestea victoriei Companiei în acest proces cu constructorul a fost preluată și de deputatul PSD Brăila Florin Mircea, care a diseminat informația pe pagina sa de Facebook.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro