Colectarea fondurilor pentru Cuminţenia Pământului se va face şi prin SMS, teledon, online | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Colectarea fondurilor pentru Cuminţenia Pământului se va face şi prin SMS, teledon, online

Colectarea fondurilor pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului" se va putea face şi prin SMS, servicii tip "Teledon", donaţii online, licitaţii publice, cutii virtuale de donaţie şi evenimente special organizate în acest scop, a decis Guvernul, vineri, prin OUG.

Guvernul a extins astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, mecanismele de colectare şi posibilităţile de colaborare cu persoanele juridice interesate pentru atragerea sumei care va completa fondurile alocate de la bugetul de stat pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului" şi expunerea acesteia în colecţii publice.

"Colectarea se va face şi prin serviciile de mesagerie scurtă SMS, servicii tip "Teledon", donaţii online, licitaţii publice, cutii virtuale de donaţie şi evenimente special organizate în acest scop, nu doar prin transfer bancar sau prin depunere de numerar în conturile dedicate colectei naţionale deschise de Ministerul Culturii. Măsura a fost luată în regim de urgenţă pentru a nu exista riscul ca suma necesară achiziţionării acestei opere de artă de către statul român să nu poată fi strânsă, având în vedere că timpul rămas pentru finalizarea colectei publice este foarte scurt, raportat la suma necesară", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Conform completărilor aduse, Ministerul Culturii poate încheia contracte cu persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ pentru a sprijini colectarea fondurilor necesare şi va stabili în mod expres modalităţile de colectare a fondurilor şi termenele până la care vor fi virate în contul deschis în acest scop.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro