• Colegiul Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” a fost recunoscut oficial drept Școală-Ambasador a Parlamentului European, după un an de implicare activă în formarea tinerilor europeni conștienți și responsabili, iar democrația, solidaritatea și implicarea civică – nu au fost doar concepte din manuale, ci valori trăite de elevii implicați în proiect
Într-un context social în care tinerii sunt tot mai conectați la ritmul digital al lumii moderne, elevii Colegiului Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” din Brăila reușesc să demonstreze că valorile europene, implicarea civică și educația democratică pot fi nu doar relevante, ci esențiale pentru formarea viitorilor cetățeni activi ai Europei. În anul școlar 2024–2025, colegiul brăilean a fost invitat să participe, în calitate de școală-candidat, în cadrul prestigiosului program ”Școli-Ambasador ale Parlamentului European” (EPAS). În urma evaluării activităților derulate, instituția a fost declarată admisă și a primit titulatura de ”Școală-Ambasador a Parlamentului European”, o recunoaștere care validează angajamentul său pentru promovarea valorilor democratice europene.
Inițiat în 2017 și implementat în România de Biroul de Legătură al Parlamentului European, în parteneriat cu Ministerul Educației, Programul EPAS își propune să familiarizeze liceenii din statele membre ale Uniunii Europene cu mecanismele de funcționare ale Parlamentului European și cu drepturile și responsabilitățile cetățenilor europeni. Acesta se adresează elevilor și profesorilor, care devin ambasadori juniori, respectiv seniori ai valorilor europene.
O echipă dedicată: 15 elevi și 5 profesori
La Colegiul Național Pedagogic, echipa EPAS este formată din 15 elevi ambasadori juniori și 5 profesori ambasadori seniori, sub coordonarea profesorului Fănica Lupea, director adjunct. Din echipa de cadre didactice implicate face parte și directorul colegiului, prof. Dana-Elisabeta Piron, alături de prof. Manuela-Mirela Bertescu, prof. Rodica Bianu și prof. Oana Mocanu.
Elevii ambasadori – Andra-Maria Sofia, Alexandra-Carmina Bunea, Dragoș-Ionuț Cărbunaru, Raluca-Anamaria Condrea, Ioan Damian, Andrei-Gabriel Dobrin, Elena-Simina Dumitrașcu, Diana-Ștefania Epure, Ana Lâlă, Lavinia-Maria Mihăilă, Tatiana-Andreea Mocanu, Eduard-Georgian Nedelcu, Maria-Georgiana Paraschiv, Alexandra-Gabriela Robitu și Bianca Gabriela Armă – au transformat acest program într-un catalizator de idei, acțiune și implicare.
”Activitățile derulate în cadrul proiectului s-au remarcat prin impactul lor real în rândul comunității școlare și locale. Prin sesiuni de informare, dezbateri, activități interactive și parteneriate educaționale, ambasadorii EPAS au reușit să informeze aproximativ 660 de liceeni, nu doar din cadrul colegiului nostru, ci și din alte unități școlare partenere”, a declarat profesor Fănica Lupea.
Printre partenerii educaționali ai proiectului s-au numărat: Liceul Tehnologic ”Matei Basarab”, Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” din Însurăței, Liceul Teoretic ”Mihail Sebastian” și Colegiul Național ”Ana Aslan”.
Voci din proiect
Pentru profesori, experiența EPAS a fost una de (re)descoperire a educației dincolo de manuale. Profesoara Manuela-Mirela Bertescu, a declarat că ”acest program a adus un suflu proaspăt în modul în care elevii și profesorii trăiesc și înțeleg valorile europene. Ne-a provocat să ieșim din tiparele clasice și să devenim, la rândul nostru, ambasadori ai educației pentru democrație”.
La rândul lor, elevii au descris proiectul ca fiind transformator. Diana Ștefania Epure a mărturisit că ”a fost o șansă de a învăța să lucrăm împreună, să ne susținem și să ne dezvoltăm ca viitori cetățeni implicați”. Alexandra Gabriela Robitu a subliniat rolul esențial al colaborării între generații: ”activitățile ne-au dezvoltat gândirea critică și spiritul civic”.
Condrea Raluca Anamaria a numit proiectul ”o experiență care mi-a lărgit orizonturile”, iar Tatiana Andreea Mocanu a evidențiat ”interacțiunea autentică dintre ambasadorii juniori și seniori, care a făcut ca învățarea să fie motivantă”.
Pentru unii elevi, cum este Maria Mihăilă, proiectul a fost o experiență revelatoare:
”M-a motivat să devin mai implicată și să împărtășesc și altora ceea ce am învățat. EPAS m-a pregătit pentru facultate și pentru cariera pe care o voi urma”. Dragoș-Ionuț Cărbunaru a subliniat importanța educației civice: „Am descoperit că nu toți cunosc valorile europene, iar acesta este motivul pentru care vreau să mă implic în continuare”.
Un pas către viitor
Distincția de ”Școală-Ambasador a Parlamentului European” nu este doar o titulatură onorifică, ci și o responsabilitate. Tinerii ambasadori ai Colegiului Național Pedagogic ”D. P. Perpessicius” din Brăila au demonstrat că pot deveni vectori de schimbare, nu doar în școala lor, ci și în comunitatea locală. ”Această echipă de ambasadori este dovada clară că tinerii pot deveni lideri ai comunității prin implicare, comunicare și valori solide. Îi felicităm pentru tot ce au reușit să realizeze și le dorim succes în continuare!”, a declarat profesor Dana-Elisabeta Piron, directorul colegiului.
Programul EPAS este, în cele din urmă, o lecție despre încredere, cooperare și responsabilitate. La Colegiul ”Perpessicius”, această lecție este deja bine învățată – iar Europa are toate motivele să privească cu încredere spre noile generații.